În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
9837
A părăsit R. Moldova în 2000, iar la o distanță de 26 de ani a decis să pună umărul la creșterea economică, dar mai ales la îndeplinirea dezideratului de integrare europeană a republicii noastre. Este vorba de costeșteanul Oleg Bivol, care astăzi a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED).
Potrivit ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, noul său adjunct va aduce plus valoare echipei.l
„Oleg Bivol este o altă persoană care revine din diasporă, din Irlanda. Actualmente dânsul este angajat în cadrul Departamentului Finanțe a Agenției Copilului și Familiei din cadrul Ministerului Sănătății din Irlanda. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Moldova, dar și Universității din Stockholm. Are o vastă experiență și va prelua portofoliul de secretar de stat al MDED”, a spus Osmochescu la ședința Guvernului.
Și premierul Alexandru Munteanu a subliniat că „toți îl cunosc”, dar mai ales cum a reușit să-și facă o carieră de succes la Dublin, Irlanda.
Oleg Bivol s-a născut în Costești, Ialoveni, iar la vârsta de 22 de ani a decis să plece în Irlanda alături de soția sa. „Am plecat cu o valiză mică și vise mari. Fiind student la ASEM, am câștigat o bursă pentru un master în Administrarea Afacerilor și Economie, în Suedia. Lucram deja la Ministerul Transporturilor din R. Moldova, dar am simțit că trebuie să accept această provocare, oportunități de a învăța peste hotare nu prea se iroseau. Eram tânăr, curios și dornic să mă dezvolt. Aveam 22 de ani și, în august 2000, am plecat cu soția mea – proaspăt căsătoriți. Nu aveam multe bagaje, dar duceam cu mine entuziasmul și curajul de a descoperi necunoscutul. Familia m-a susținut, deși plecarea de pe peronul gării din Chișinău a fost una emoționantă”, își amintește Oleg Bivol.
În Suedia, totul părea fascinant la început: oameni noi, un sistem avansat, o cultură diferită. Însă după câteva luni, dorul de casă și de părinți a început să se facă simțit.
„Schimbarea adevărată a venit odată cu mutarea în Irlanda. Aici am simțit pe deplin ce înseamnă să fii imigrant, mai ales când, deși aveam o ofertă de la City Bank, nu puteam lucra legal din cauza statutului meu. A fost un șoc de identitate. Mi-am dorit și mai mult ca R. Moldova să fie parte din Europa – o țară în care oamenii să poată circula și munci liber. Limba nu a fost o problemă, dar accentul irlandez a fost o provocare. Culturile noastre au totuși multe în comun: hărnicie, ospitalitate, atașamentul față de familie. Am fost primit cu brațele deschise de un fost coleg de clasă, Grigore. Așa s-a conturat și o mică comunitate costeșteană în Irlanda”, a continuat Oleg Bivol într-un interviu.
Acesta și-a propus să fie „un mic ambasador” al R. Moldova în Irlanda, iar acest lucru i-a reușit.
„Lecția dură a începutului m-a ambiționat. Mi-am spus: dacă tot trăiesc aici, vreau să fiu acceptat și să las ceva în urmă. Cred că fiecare moldovean din străinătate e un mic ambasador al țării sale. Cea mai mare reușită a mea rămâne familia pe care am clădit-o. Pe plan profesional, sunt funcționar public la Ministerul Sănătății din Irlanda, în departamentul financiar. Iar în 2006, împreună cu fratele meu, am obținut franciza Pizza Hut pentru Irlanda – devenind primii operatori autorizați. De atunci, ne dedicăm antreprenoriatului cu pasiune și acoperim o mare parte din Dublin”, a precizat Bivol.
Acesta are și un sfat pentru tineri. „Îi încurajez să exploreze, să învețe, să cunoască lumea, dar să nu uite de unde au plecat. Dorul de sat și de oamenii dragi nu dispare niciodată. Visul meu e ca tinerii să revină acasă, motivați de șansa la o viață mai bună aici. Avem un viitor luminos – și îl vom construi împreună”, a punctat sursa citată.
28.02.2026
13:40
279
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
468
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
390
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
445
Horoscopul zilei 28.02.2026
586
Trump interzice tehnologia Anthropic în toate agențiile federale după refuzul accesului militar nelimitat la AI
27.02.2026
22:20
615
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
616
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
632
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
692
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
678
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
89
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
302
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
499
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
410
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
463
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
628
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
628
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
644
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
701
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
689
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
708
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
809
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
728
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
693
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
678
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
719
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
27.02.2026
15:57
760
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți
27.02.2026
15:11
840
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
13:47
694
Autoritățile de la Chișinău infirmă existența unui embargo ucrainean asupra vinurilor moldovenești
27.02.2026
12:52
772
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
27.02.2026
12:45
813
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
859
Tânără dependentă de Instagram și YouTube își acuză în instanță copilăria „răpită” de rețelele sociale în primul proces major contra Meta și Google
27.02.2026
11:10
1087
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
27.02.2026
10:53
807
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
27.02.2026
10:30
824
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
Horoscopul zilei 28.02.2026
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














