În goana după energie ieftină, Europa dezgroapă CEL MAI MURDAR COMBUSTIBIL şi îşi distruge ISTORIA
1945
În faţa revoluţiei energetice din SUA, Europa a ales să dezgroape una dintre cele mai ieftine, dar şi cele mai murdare surse de energie, lignitul, ceea ce ameninţă să crească poluarea şi să dărâme localităţi care supravieţuiesc din vremuri medievale, scrie Bloomberg, citat de ZF.ro.
De-a lungul centurii miniere a Europei, din Germania şi până în Polonia şi Cehia, companii de utilităţi precum Vattenfall, CEZ şi PGE extind mine de suprafaţă care produc lignit. Acest cărbune degajă prin ardere mai puţină energie decât altele şi mai mult carbon, dar este mai ieftin.
Proiectele nu respectă tendinţa regulilor UE care reduc emisiile poluante şi favorizează energia alternativă. Dar alarmaţi de preţurile mari ale energiei, aproape duble faţă de cele din SUA, politicienii permit extinderea acestor mine de cărbune stârnind furia comunităţilor învecinate sau a celor sub care se află zăcămintele.
„Este absurd“, spune Petra Roesch, primarul satului german Proschim, care are o vechime de 700 de ani. Acesta va fi mutat din cauza unei mine dezvoltate de Vattenfall. „Germania vrea să treacă la energie regenerabilă, iar noi suntem deposedaţi de pământ“, s-a plâns Roesch.
Cererea mondială pentru lignit va creşte cu până la 5,4% până în 2020, potrivit celor mai recente prognoze ale Agenţiei Internaţionale a Energiei. Agenţia estimează că în acelaşi timp va trebui să scadă consumul cu 10% pentru a putea fi atinse obiectivele privind stoparea încălzirii globale stabilite de UE şi statele industrializate ale lumii.
Maşinăriile de minerit de mărimea unor zgârie-nori stau gata să înghită satul german cu 330 de locuitori. Vattenfall, deţinut de guvernul Suediei, aşteaptă aprobarea pentru a dărâma clădirile pentru extinderea minei Welzow-Sued.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
15.09.2026
12:28
15.09.2026
12:19
15.09.2026
12:15
15.09.2026
12:13
15.09.2026
12:06
15.09.2026
12:06
15.09.2026
11:49
15.09.2026
11:31
15.09.2026
11:23
15.09.2026
10:55
15.09.2026
10:48
15.09.2026
10:37
15.09.2026
10:22
15.09.2026
10:12
15.09.2026
09:54
15.09.2026
09:09
15.09.2026
09:07
15.09.2026
08:32
15.09.2026
07:28
15.09.2026
06:50
15.09.2026
06:45
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026















