IMPORTANTĂ întâlnire a DIASPOREI, organizată la Iași: Evenimente deosebite la Sărbătorile Iașului pe 14 și 15 octombrie
874
Municipiul Iași va găzdui, în luna octombrie curent, o importantă întâlnire a diasporei. În cadrul acestui eveniment sunt așteptați să participe peste 300 de antreprenori din România și din afara graniţelor.
La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai administrației centrale și locale, antreprenori locali și membri marcanţi ai comunităţii. Cu acest prilej, oaspeţii vor vizita obiective culturale, turistice și economice din Iași și vor avea întâlniri cu reprezentanţii antreprenoriatului local.
Reuniunea urmărește dezvoltarea legăturilor durabile dintre județul Iași și diasporă prin atragerea de investiţii şi valorificarea cunoştinţelor şi resurselor românilor din diaspora în proiecte care să genereze un plus de valoare comunităţilor locale, să creeze locuri de muncă şi surse noi de utilizare a bogăţiei culturale, educaţionale şi spirituale a comunităţilor locale.
Astfel, Primăria Municipiul Iași va organiza în luna octombrie a acestui an cea de-a XXXI–a ediție a manifestărilor reunite sub genericul Sărbătorile Iașului. Ca în fiecare an, celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva de pe 14 octombrie va fi completată de o serie de manifestări - conferințe, evenimente sportive, târguri, spectacole, foc de artificii, evenimente artistice etc., care dau o notă de sărbătoare întregului oraș.
În acest sens, Primăria Municipiului Iași va asigura transmiterea televizată a evenimentului religios și va organiza evenimentele caritabile devenite tradiționale, precum Ceaiul Pelerinilor și Masa Pelerinilor.
De asemenea, municipalitatea va organiza o serie de manifestări comerciale, cum ar fi Târgul de Toamnă, Sărbătoarea Vinului și Parcul de Distracții,.
Pe 15 octombrie, în Piața Palatului Culturii va fi organizat un concert de muzică populară românească intitulat „Iașul în sărbătoare”, urmat de spectacolul omagial „Încoronarea Regelui 100”, dedicat centenarului încoronării Regelui Ferdinand I al României și Reginei Maria a României. Cu această ocazie, municipalitatea va lansa și introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Regii României Mari”.
În cadrul aceluiași eveniment, va avea loc vizionarea filmului documentar „Regele Mihai: drumul către casă”, realizat de producătorul american John Florescu.
În cursul serii de 15 octombrie, va fi organizat și tradiționalul concert, urmat de focuri de artificii.
Alte evenimente programate în cadrul Sărbătorilor Iașului sunt lansarea cărții „Cvartetul Voces – Destinul excelenței”, apărute la Editura Junimea, „Întâlnirea alianței de universități europene EC2U”, competiția „Integrare europeană prin sport”, Conferința „Cybershare – provocări în domeniul securității energetice”, Festivalul Muzicii Românești etc.
18.02.2026
07:53
69
Horoscopul zilei 18.02.2026
18.02.2026
07:07
119
Criza energiei lovește în plin micile afaceri din Ucraina: întreruperile de curent și costurile uriașe împing antreprenorii la limita supraviețuirii
18.02.2026
05:04
472
Zelenski denunță presiunile lui Trump și promite că Ucraina nu va ceda teritorii Rusiei
18.02.2026
02:05
497
Negocieri foarte tensionate la Geneva între Rusia și Ucraina, sub mediere americană, pe fondul bombardamentelor masive asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
22:53
488
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
17.02.2026
20:31
540
Miercuri, 18 februarie 2026: ninsoare și răcire ușoară în toată Republica Moldova
17.02.2026
19:46
528
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău vor învăța ONLINE mâine din cauza ninsorilor abundente prognozate
17.02.2026
18:56
624
Bătălia pentru şefia Parlamentului European agită scena de la Bruxelles cu un an înainte de remanierea de la jumătatea mandatului
17.02.2026
18:00
725
Maia Sandu discută la Chișinău cu senatori americani despre securitate, sprijin pentru Moldova și sancțiuni împotriva Rusiei
17.02.2026
17:52
655
Negocieri la Geneva între Rusia, Ucraina și SUA pentru un acord de pace, pe fondul intensificării atacurilor asupra infrastructurii ucrainene
18.02.2026
07:53
0
Horoscopul zilei 18.02.2026
18.02.2026
07:07
90
Criza energiei lovește în plin micile afaceri din Ucraina: întreruperile de curent și costurile uriașe împing antreprenorii la limita supraviețuirii
18.02.2026
05:04
462
Zelenski denunță presiunile lui Trump și promite că Ucraina nu va ceda teritorii Rusiei
18.02.2026
02:05
494
Negocieri foarte tensionate la Geneva între Rusia și Ucraina, sub mediere americană, pe fondul bombardamentelor masive asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
22:53
482
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
17.02.2026
20:31
540
Miercuri, 18 februarie 2026: ninsoare și răcire ușoară în toată Republica Moldova
17.02.2026
19:46
528
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău vor învăța ONLINE mâine din cauza ninsorilor abundente prognozate
17.02.2026
18:56
622
Bătălia pentru şefia Parlamentului European agită scena de la Bruxelles cu un an înainte de remanierea de la jumătatea mandatului
17.02.2026
18:00
724
Maia Sandu discută la Chișinău cu senatori americani despre securitate, sprijin pentru Moldova și sancțiuni împotriva Rusiei
17.02.2026
17:52
653
Negocieri la Geneva între Rusia, Ucraina și SUA pentru un acord de pace, pe fondul intensificării atacurilor asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
17:31
573
Ministerul Educației lansează înscrierile la cursurile gratuite de limbă română pentru perioada 2026-2028
17.02.2026
17:20
715
DOC // Guvernul R. Moldova, decizii de ULTIMĂ ORĂ în contextul ninsorilor abundente care sunt așteptate în următoarele 24 de ore. Instituțiile de învățământ ar putea să treacă pe ONLINE, în funcție situației din teren
17.02.2026
17:17
533
ODA schimbă paradigma finanțării IMM-urilor în 2026: mai puține granturi, peste 1 miliard lei pentru instrumente moderne de creditare și investiții
17.02.2026
16:53
589
Republica Moldova și Egipt își consolidează parteneriatul: întrevedere Munteanu–Orfy și planuri de deschidere a ambasadelor la Chișinău și Cairo
17.02.2026
15:54
560
MEC cheamă societatea la dezbatere asupra noilor concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
17.02.2026
14:24
1304
R. Moldova, „CONDAMNATĂ” să adere cât mai rapid la o alință de SECURITATE, pentru ca moldovenii să nu ajungă „carne de tun” pentru armata Rusiei. „Integrarea într-o alianță sau unirea cu România sunt opțiuni care oferă protecție reală”
17.02.2026
14:07
886
Ninsori ABUNDENTE timp de 24 de pre. Deciziile luate de Primăria Chișinău
625
Democrație locală cu cetățeni implicați: autoritățile din Republica Moldova și Consiliul Europei discută la Sireți consolidarea participării la procesul decizional
17.02.2026
11:45
770
Barometrul Școlar 2026: Încredere ridicată în școli, dar manualele și disciplinele STEM cer reforme urgente în învățământul din Republica Moldova
17.02.2026
10:44
698
Rusia susține că a doborât peste 150 de drone ucrainene deasupra Mării Negre, Crimeei și Mării Azov în ajunul negocierilor de la Geneva
17.02.2026
09:57
655
Plan național pentru revitalizarea și promovarea limbii găgăuze în UTA Găgăuzia în perioada 2026-2027
17.02.2026
09:49
870
Angajată a unui centru de plasament din Bălți, condamnată pentru cumpărături pe „TEMU” din banii unei minore vulnerabile
17.02.2026
09:48
581
Ministerul Educației testează materialele de examen pentru peste 11 mii de elevi înaintea sesiunii naționale 2026
17.02.2026
08:15
674
Horoscopul zilei 17.02.2026
17.02.2026
07:00
777
Negocieri Rusia–Ucraina la Geneva sub mediere americană, cu aşteptări reduse, în timp ce Trump presează Kievul să accepte rapid dialogul
Horoscopul zilei 18.02.2026
Criza energiei lovește în plin micile afaceri din Ucraina: întreruperile de curent și costurile uriașe împing antreprenorii la limita supraviețuirii
Zelenski denunță presiunile lui Trump și promite că Ucraina nu va ceda teritorii Rusiei
Negocieri foarte tensionate la Geneva între Rusia și Ucraina, sub mediere americană, pe fondul bombardamentelor masive asupra infrastructurii ucrainene
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.03
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














