Igor Grosu și Vladimir Bolea, întrevedere cu mitropolitul Petru al Basarabiei: Dialog despre rolul Mitropoliei Basarabiei în viața spirituală, socială și culturală a societății din R. Moldova
1553
Rolul Mitropoliei Basarabiei în viața spirituală, socială și culturală a societății din Republica Moldova, dar și transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil istoric, ce a aparținut anterior Mitropoliei Basarabiei, au constituit subiectele principale de discuție la întrevederea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, cu mitropolitul Petru al Basarabiei.
La discuțiile, desfășurate la sediul Mitropoliei Basarabiei, au participat și părintele Gabriel-Andrei Gherasă, Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, împreună cu părintele Iurie Saganovschi, secretar al cabinetului mitropolitan.
Interlocutorii au abordat aspecte privind promovarea valorilor morale, păstrarea identității spirituale și sprijinirea celor în nevoie prin activități filantropice desfășurate la nivel național.
Mitropolitul Petru a reiterat demersurile făcute de Mitropolia Basarabiei, susținute de statul român și Patriarhia Română, pentru transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil istoric, ce a aparținut anterior Mitropoliei Basarabiei.
„Acest demers are în vedere restaurarea unei dreptății istorice și facilitarea desfășurării în condiții demne a activităților bisericești, educaționale, culturale și sociale, reiterând angajamentele publice asumate de autoritățile de la Chișinău în această privință”, transmite Mitropolia Basarabiei.
La încheierea întrevederii, Înaltpreasfințitul Părinte Petru a mulțumit Excelenței Sale pentru vizită, dialog și sprijinul arătat față de Biserică.
De asemenea, și-a exprimat încrederea că parteneriatul dintre Mitropolia Basarabiei și instituțiile statului va continua să se dezvolte prin acțiuni concrete, respect reciproc și responsabilitate față de identitatea și valorile poporului din Basarabia.
29.07.2026
04:22
29.07.2026
02:48
29.07.2026
02:44
29.07.2026
02:27
29.07.2026
01:52
29.07.2026
01:11
29.07.2026
01:07
29.07.2026
00:51
28.07.2026
23:41
28.07.2026
23:39
28.07.2026
23:30
28.07.2026
23:20
29.07.2026
02:48
29.07.2026
02:44
29.07.2026
02:27
29.07.2026
01:52
29.07.2026
01:11
29.07.2026
01:07
29.07.2026
00:51
28.07.2026
23:41
28.07.2026
23:39
28.07.2026
23:30
28.07.2026
23:20
28.07.2026
23:01
28.07.2026
22:49
28.07.2026
22:22
28.07.2026
22:21
28.07.2026
20:30
28.07.2026
20:00
28.07.2026
19:56
28.07.2026
19:47
28.07.2026
19:36
28.07.2026
19:32
28.07.2026
19:12
28.07.2026
19:07
28.07.2026
19:01
28.07.2026
18:27
Administrația Trump blochează roboții umanoizi și invertoarele chinezești invocând riscuri la adresa securității SUA
Trump îl elogiază pe Lindsey Graham la Catedrala Naţională, în faţa lui Zelenski şi Netanyahu: „Lui Lindsey îi plăcea războiul, nu a văzut niciodată unul care să nu-i placă”
Avertisment pentru britanicii care pleacă în vacanță: adaptoare de călătorie periculoase, vândute pe platforme online, pot provoca șocuri electrice și incendii
Cutremur puternic de 7,1 în sud-vestul Japoniei: centru comercial prăbușit la Kashima, un mort, peste 100 de răniți și zeci de dispăruți sub dărâmături
















