Hoții care au furat dintr-o mănăstire din R. Moldova bijuterii în valoare de peste un MILION de lei, CONDAMNAȚI la ani grei de pușcărie
1408
Cei doi indivizi care au prădat, la începutul lunii aprilie curent, Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” din satul Nicoreni, raionul Drochia, au fost condamnați la ani grei de pușcărie - unul a primit 8 ani şi 6 luni de închisoare, iar complicele său - 7 ani şi 60 de zile de pușcărie.
Procurorii au demonstrat că unul dintre inculpaţi a pătruns în interiorul mănăstirii prin escaladarea unui geam, de unde a sustras mai multe obiecte de cult. Peste trei zile, acesta a revenit la locul crimei, însă nu singur, ci împreună cu un amic, care chiar în acea zi fusese eliberat, înainte de termen, din detenţie.
Indivizii au pătruns în biserica mănăstirii, au forţat sistemul de fixare a sticlei de protecţie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar din tetrapod au furat mai multe bijuterii din aur şi argint donate de enoriaşi. Potrivit estimărilor, valoarea bunurilor sustrase se ridică la peste un milion de lei.
Indivizii au fost reţinuţi în aceeaşi zi, în autogara din Soroca, asupra lor fiind depistate lucrurile sustrase din lăcaşul sfânt şi restituite mănăstirii.
Aceştia au câte 45 de ani, sunt locuitori ai raioanelor Făleşti şi Orhei, şi au mai fost în conflict cu legea, fiind condamnaţi pentru o serie de furturi din biserici.
Indivizii şi-au recunoscut integral vina, încheind acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
Sentinţa este cu drept de atac.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















