Halep s-a calificat în finala turneului de la Beijing şi devine CEA MAI BUNĂ jucătoare a lumii. Românca va fi de luni al 25-lea lider mondial în istoria WTA
3077
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Beijing după 6-2, 6-4 cu Jelena Ostapenko, iar de luni este noul lider mondial.
Până la urmă a venit şi ziua mult aşteptată, această zi de 7 octombrie 2017, care va rămâne în istoria sportului românesc. Jelena Ostepanko s-a opus româncei să urce pe locul 1 la Roland Garros, tot după un meci cu letona, Simona devine lider mondial, scrie prosport.ro.
Halep a jucat ca la carte semifinala cu Ostapenko şi i-a oferit foarte puţine şanse letonei pentru a conta în meci. Faţă de alte ocazii, românca nu a mai stat în expectativă, ci a fost permanent la conducere, a atacat, şi-a ţinut adveresara sub o presiune constantă. Un singur moment de slăbiciune a avut Halep, în setul secund, când a dedat două game-uri la rând, de la 3-2 s-a făcut 3-4, dar acele trei game-uri care i-au lipsit la Roland Garros pentru a câştiga primul titlu de Grand Slam şi a deveni nr 1 în lume le-a ”recuperat” acum, dacă ne este permisă această simetrie, şi a închis semifinala în stil de mare campioană.
Pe parcursul anului, Simona a mai avut câteva şanse de deveni numărul 1 mondial, dar de fiecare dată le-a irosit. O primă ocazie a avut-o chiar în finala de Grand Slam de la Roland Garros, cu ... Jelena Ostapenko, adversara şi din turneul chinez. După evoluţii extrem de solide în aceste zile, când a cedat doar 9 game-uri în trei partide cu Rybarikova, Şarapova şi Kasatkina, Halep a îndeplinit acest obiectiv major.
Gică Hagi spune că se simte foarte mândru de performanţa reuşită de Simona Halep, care a devenit primul număr 1 mondial. Fostul mare internaţional român spune că Halep a muncit foarte mult pentru a ajunge aici, dar a arătat că se poate.
Gică Hagi şi Simona Halep au o relaţie specială încâ de când tenismena era doar un copil. Hagi i-a urmărit cariera şi acum spune că merită din plină primul loc în ierarhia mondială. ”Regele” susţine că Simona a tras foarte mult până a ajuns aici, dar reprezintă un exemplu pentru ceilalţi sportivi români:
„Ne simţim mândri, fericiţi, bucuroşi pentru că un român a ajuns numărul 1 în lume. Ştiu cât a muncit, câte sacrificii a făcut, este un moment fantastic. Pentru fiecare sportiv reprezintă un exemplu. Un exemplu că se poate dacă munceşti foarte mult. Este şi foarte talentată. Prima dată a contat talentul şi apoi munca. Repetiţia îţi creează automatismul. Trebuie să ai multe calităţi şi umane, şi fizice pentru a ajunge acolo sus”, a declarat Gică Hagi la DigiSport.
Hagi spune că Simona este acum o certitudine a elitei tenisului mondial, aşa cum Messi şi Ronaldo sunt în fotbal: „Dacă nu îţi construieşti succesul, nu va veni niciodată. Ea şi-a construit succesul încă de când s-a apucat de tenis. Ea a ajuns sus acum. Ea, Messi, Ronaldo au ajuns acolo, sus. Ea a căpătat această experienţă atunci când a pierdut, dar a devenit mai puternică. Acum, a ştiut să gestioneze momentul”.
Inspirat de succesul Simonei Halep în tenisul feminin, Gică Hagi spune că ia în calcul să înfiinţeze la Viitorul şi o echipă de fotbal pentru fete: „Cum să nu o invit pe la Academie? Păi mă gândesc să fac şi o echipă de fete, o să mă gândesc. De ce nu? Şi ele au dreptul să joace. Problema e că trebuie să ajung cel mai bun şi acolo, e greu”.
24 de jucătoare s-au aflat până azi pe locul 1 mondial în istoria WTA. Steffi Graf este lider all-time la acest capitol, cu 377 de săptămâni petrecute în fotoliul de lider.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
24.09.2026
13:36
24.09.2026
13:20
24.09.2026
13:08
24.09.2026
12:56
24.09.2026
12:53
24.09.2026
12:35
24.09.2026
12:29
24.09.2026
12:22
24.09.2026
12:03
24.09.2026
11:53
24.09.2026
11:50
24.09.2026
11:42
24.09.2026
11:40
24.09.2026
11:30
24.09.2026
11:19
24.09.2026
11:10
24.09.2026
11:02
24.09.2026
11:01
24.09.2026
10:42
24.09.2026
10:38
24.09.2026
10:35
24.09.2026
10:20
24.09.2026
09:58
24.09.2026
09:49
24.09.2026
09:42
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















