Guvernul va organiza ședințe și în raioanele R. Moldova: „Va fi organizat un DESANT al întregului Cabinet de miniștri în câte un raion”
3120
În fiecare zi de vineri, membrii Guvernului, în frunte cu premierul Pavel Filip, vor desfășura ședințe în raioanele R. Moldova. Astfel, administrația publică centrală intenționează să se implice mai activ în soluționarea problemelor acute din fiecare raion.
Acest subiect a fost discutat la ședința săptămânală de astăzi a Partidului Democrat, iar soluția identificată este ca întreg Cabinetul de miniștri să meargă în câte un raion.
„Am identificat astăzi, împreună cu colegii și prim-ministrul, o soluție, care credem că va contribui considerabil la identificarea și rezolvarea acestor probleme. Întregul Guvern, în frunte cu prim-ministrul, își va desfășura activitatea în teritoriu, de câteva ori pe lună. În zilele de vineri va fi organizat un desant al întregului Cabinet de miniștri în câte un raion”, a declarat liderul PD, Vlad Plahotniuc, la tradiționalul briefing de după ședință.
Potrivit sursei citate, miniștrii vor avea întâlniri cu autoritățile locale, cu agenții economici, cadrele didactice, medici, inclusiv în sate.
„Va fi desfășurată o ședință a Guvernului strict pe problemele raionului pe care îl vizitează și vor fi luate decizii și măsuri care să rezolve problemele raionului respectiv. Pentru cetățeni și autoritățile locale, aceste vizite în teritoriu ale Guvernului vor fi o bună ocazie să discute cu miniștrii, să caute împreună soluții la rezolvarea problemelor pe care le au”, a adăugat liderul PD.
30.06.2026
14:02
25.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
25.09.2025
16:23
25.09.2025
11:11
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















