Guvernul se va implica la nivel NAȚIONAL în soluționarea problemei gestionării deșeurilor. „Nu putem lăsa această problemă doar pe umerii primăriilor”
1230
Autoritățile publice locale vor avea atribuții doar de colectare, de asigurare etapizată a condițiilor pentru colectarea separată și transportarea deșeurilor, iar Guvernul va avea competențe extinse la nivel național în domeniul managementului deșeurilor. Proiectul respectiv de lege a fost aprobat astăzi de Cabinetul de miniștri prin angajare de răspundere.
„În discuțiile pe care le-am avut chiar în campania electorală cu primarii, am înțeles că nu poate fi pusă această problemă doar pe umerii primarilor. De aceea, modificăm Legea cu privire la deșeuri, astfel încât această obligațiune să fie nu doar pe seama primarilor, dar și a administrației publice centrale. Ulterior, urmează să ducem la bun sfârșit proiectul și să rezolvăm această problemă mare pentru Republica Moldova’’, a spus Pavel Filip.
Modificările aprobate delimitează competențele în domeniul gestionării deșeurilor între Guvern, instituțiile subordonate și autoritățile administrației publice locale.
Aplicarea noilor prevederi legale se va realiza în limita mijloacelor financiare alocate în bugetul de stat pentru acest domeniu.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















