Guvernul caută ÎNLOCUITOR pentru Alexandru Tănase la Curtea Constituțională. CONCURSUL a demarat astăzi
3708
facebook Mandatul de judecător al lui Alexandru Tănase la Curtea Constituțională (CC) a expirat pe 14 aprilie curent, iar Guvernul, care are dreptul să desemneze doi magistrați la Înalta Curte, organizează un concurs pentru a acoperi locul vacant.
Astfel, Executivul anunță, pentru perioada 20-27 aprilie curent, un concurs pentru suplinirea funcției de judecător la CC.
Printre condiţiile şi cerinţele faţă de candidaţii care vor dori să aplice la funcția de magistrat la Înalta Curte se numără reputație ireproșabilă, cunoștințe în domeniul sistemului juridic național şi a dreptului internațional public, precum și experiență în domeniul juridic.
Dosarul, sigilat în plic, va fi depus personal, sub semnătură, la sediul Cancelariei de Stat (mun. Chişinău, Piața Marii Adunări Naționale, nr.1, bir.550). Dosarele sunt recepţionate începând cu data de 20 aprilie 2017, ora 11.00, până la data de 27 aprilie 2017, ora 17.00.
Dosarele incomplete sau depuse după expirarea datei-limită nu vor fi examinate.
Amintim că Alexandru Tănase a devenit judecător la CC acum șase ani, atunci când a renunțat la funcția de ministru al Justiției în Guvernul condus de Vlad Filat. Atunci, premierul Filat spunea că „și la Curte avem nevoie de oameni cu suflu și capacitate”. Odată desemnat de Guvern, Alexandru Tănase a renunțat la calitatea de prim-vicepreședinte și de membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Menționăm că, în noiembrie 2016, Guvernul a aprobat un proiect de lege privind apropbarea noii structuri a Curții Constituționale. Proiectul Ministerului Justiției prevede ca la CC să activeze șapte judecători și nu șase, care să fie desemnați pentru nouă ani. Deocamdată, proiectul, care prevede și modificarea Constituției, se află în Parlament.
Tănase a fost de acord cu acest proiect de Lege, deoarece în „durata mandatului în Moldova este cea mai scurtă din Europa”. „Din experiența altor Curți Constituționale, pot să vă spun că nouă ani este perioada optimă. Șase ani este un termen prea scurt pentru un judecător constituțional. Pentru formarea unui bun judecător constituțional sunt necesari patru-cinci ani de experiență, prin urmare, este necesar ca perioada de activitate să fie mai mare decât 6 ani. De altfel, aceasta este şi recomandarea experţilor UE la acest capitol”, a precizat președintele CC.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















