Guvernul a dat AVIZ pozitiv proiectului de Lege care prevede EXCLUDEREA imunității parlamentare
1156
Executivul a aprobat astăzi avizul asupra proiectului de lege pentru modificarea articolului 70 din Constituţia R. Moldova, care prevede excluderea imunităţii deputaţilor. Astfel, urmărirea penală împotriva acestora va putea fi pornită fără acordul prealabil al Parlamentului.
Proiectul relevă că imunitatea parlamentară nu constituie un drept subiectiv absolut, la care deputatul ar putea renunţa, dar nici privilegiu, contrar egalităţii cetăţenilor în faţa legii, aceasta fiind o garanţie constituţională rezervată deputatului.
OPINIE // Imunitatea parlamentară: ce înseamnă abolirea acestui atribut al mandatului parlamentar?
Potrivit notei informative a proiectului de lege, Comisia de la Veneţia a stabilit că „inviolabilitatea împotriva arestului, reţinerii, percheziţiei şi urmăririi în cazurile în care s-a comis o infracţiune este cea mai problematică şi controversată parte a conceptului de imunitate parlamentară”. Totodată, Comisia de la Veneţia consideră că normele ce reglementează inviolabilitatea parlamentară nu constituie o parte necesară a unei democraţii moderne.
VIDEO // Vizită FULGER a lui Plahotniuc la Parlament. A venit să-i convingă pe deputați să renunțe la IMUNITATE: „Să se dezbaiere de acest privilegiu”
Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă că, atunci când un stat recunoaşte o imunitate parlamentarilor săi, protecţia drepturilor fundamentale ar putea fi afectată.
De asemenea, Curtea Constituţională a Republicii Moldova s-a pronunţat pozitiv asupra problemei excluderii inviolabilităţii deputaţilor.
În prezent Art. 70 alin. (3) din Constituţia Republicii Moldova prevede că deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















