Stiri
Guvernatorul BNM spune deschis: Acționarii bulgari ai Moldindconbank sunt investitori de încredere
Actualitate
18.12.2020
15:36
4581
4581
Anul acesta, Banca Națională a Moldovei a finalizat cu succes, cu susținerea Fondului Monetar Internațional, programul de transparentizare a acționarilor băncilor din țara noastră, program inițiat în 2016. În momentul de față, acționarii celor mai mari bănci din Republica Moldova sunt de bună credință și corespund tuturor cerințelor legislației bancare. Declarația a fost făcută de către guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, într-un interviu pentru radio Europa Liberă.
Armașu s-a referit, în special, la acționarii Moldindconbank, fondul de investiții „Doverie” din Bulgaria și a precizat că autoritățile din Moldova au analizat minuțios tot ce ține de activitatea fondului.
„La Moldindconbank, acționar a devenit un fond de investiții din Bulgaria, pe care noi l-am verificat, l-am evaluat. Acest fond de investiții este cotat la bursa din Bulgaria. Unul dintre acționarii săi principali este o companie renumită din Bulgaria, Sopharma, întreprindere farmaceutică foarte puternică. Aceasta, la rândul său, este cotată la bursele din Sofia și Varșovia”, a precizat guvernatorul BNM.
Potrivit oficialului, fondul „Doverie” corespunde exigențelor de reglementare ale mai multor țări europene, fapt care confirmă că este un investitor de încredere.
„Este vorba despre companii care sunt supravegheate de către supraveghetorul din Bulgaria și cel din Polonia. Respectiv, asta vorbește despre un anumit grad de transparență a acestor companii. Noi i-am verificat sub toate aspectele și am ajuns la concluzia că putem să dăm permisiune acestui fond de investiții să procure Moldindconbank”, a menționat Octavian Armașu.
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei a mai spus că și Fondul Monetar Internațional a constatat că principalele obiective ale programului de transparentizare a acționarilor băncilor din Moldova au fost realizate cu succes.
Amintim că, în martie 2019, pachetul de 63,89% din acțiunile Moldindconbank a fost cumpărat de compania „Doverie-Invest” din Bulgaria. Ulterior, investitorul european și-a majorat cota de participare până la 77,63%.
Totodată, a fost formată conducerea Moldindconbank din specialiști, în majoritate de peste hotare, cu o bogată experiență profesională și care dispun de competențele necesare pentru administrarea băncii.
Printre aceștia se numără președintele Consiliului băncii, Herbert Stepic, care a fost responsabil pentru extinderea internațională a ceea ce este astăzi Raiffeisen Bank International (RBI). A ocupat funcția de Director General al RBI până în 2013 și a fost promotorul extinderii sale în unul din cele mai grupuri bancare din Europa Centrală și de Est, având în componența sa mai multe bănci şi sucursale în 13 țări din regiune. Președintele Comitetului de conducere al Moldindconbank este Nikolay Borissov, un specialist cu peste 25 de ani de experiență în management, inclusiv şi în sectorul financiar-bancar.
Printre vicepreședinții Comitetului de conducere se numără și Penka Kratunova, un expert cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul băncilor comerciale. Ea a deținut, de asemenea, funcții de reglementare și supraveghere în Consiliul guvernatorilor Băncii Naționale a Bulgariei.

Stiri relevante
24.10.2026
19:29
82
Moldova, pe locul 9 în clasamentul țărilor unde oamenii merg cel mai des la medic
24.10.2026
19:19
173
Moldova, pe locul 50 la competențe de calcul în clasamentul PISA 2025
24.10.2026
19:17
196
România are 64 de cafenele Starbucks; China conduce clasamentul mondial
24.10.2026
18:34
322
ChatGPT și Gemini recomandă dezvoltatori imobiliari: cine apare cel mai des în răspunsurile AI
24.10.2026
18:05
419
Maria Zaharova îi cere Giorgiei Meloni să-l asculte pe Al Bano și să redeschidă porțile pentru Rusia
24.10.2026
15:46
383
Atacurile rusești au ucis patru persoane și au rănit 78 în Ucraina într-o zi
24.10.2026
14:59
506
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
24.10.2026
12:58
568
Horoscopul zilei 24.10.2026
24.10.2026
12:20
583
Ucraina anunță restabilirea conexiunii stabile la Starlink după zile de limitări
24.10.2026
12:01
548
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
24.10.2026
11:32
607
Pezeshkian și Putin se întâlnesc marți la Moscova
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
Top stiri
24.10.2026
19:19
34
Moldova, pe locul 50 la competențe de calcul în clasamentul PISA 2025
24.10.2026
19:17
50
România are 64 de cafenele Starbucks; China conduce clasamentul mondial
24.10.2026
18:34
292
ChatGPT și Gemini recomandă dezvoltatori imobiliari: cine apare cel mai des în răspunsurile AI
24.10.2026
18:05
390
Maria Zaharova îi cere Giorgiei Meloni să-l asculte pe Al Bano și să redeschidă porțile pentru Rusia
24.10.2026
15:46
373
Atacurile rusești au ucis patru persoane și au rănit 78 în Ucraina într-o zi
24.10.2026
14:59
497
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
24.10.2026
12:58
561
Horoscopul zilei 24.10.2026
24.10.2026
12:20
575
Ucraina anunță restabilirea conexiunii stabile la Starlink după zile de limitări
24.10.2026
12:01
543
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
24.10.2026
11:32
599
Pezeshkian și Putin se întâlnesc marți la Moscova
24.10.2026
10:35
594
Iranul avertizează că nu va permite navelor militare americane să intre în Golful Persic
24.10.2026
09:54
642
Crimeea ocupată, fără curent după atacul asupra unei substații din sudul Rusiei
24.10.2026
08:07
556
Cutremur de 6,9 în largul Vanuatu, urmat de alertă de tsunami
24.10.2026
03:22
745
Regatul Unit va investi 100 de milioane de lire într-un laborator național de biosecuritate AI
24.10.2026
03:20
843
Dronă rusească prăbușită lângă o locuință în Telenești; Chișinăul expulzează un diplomat rus
24.10.2026
02:36
905
Ucraina anunță un armistițiu la Oleşkî începând de marți, după declarația Melaniei Trump
24.10.2026
02:27
819
Tom Barrack: SUA ar putea ataca Iranul chiar în acest weekend
24.10.2026
01:36
800
Russell T Davies spune că primește zilnic mesaje de ură pentru susținerea drepturilor persoanelor trans
24.10.2026
01:12
854
Opt țări cer la Istanbul oprirea ostilităților și evitarea unei noi escaladări
23.10.2026
23:35
733
Vremea în Moldova, 24–30 octombrie: răcire treptată și ploi slabe
23.10.2026
23:27
872
Trump va discuta cu Musk dacă accesul Ucrainei la Starshield rămâne restricționat
23.10.2026
23:00
844
Franța și Regatul Unit au simulat un atac nuclear în primul lor exercițiu comun
23.10.2026
21:14
841
Petrolier cu peste 300.000 de barili de motorină rusească se îndreaptă spre New York
23.10.2026
20:38
791
Hitul „Babydoll” îl duce pe Jamie Miller în fruntea topului britanic după 15 ani
23.10.2026
20:31
866
Melania Trump anunță un armistițiu la Oleşkî, începând cu 29 octombrie
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
Actualitate
Parteneri
Stiri
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri