Guvernarea PSRM-PD, acuzată că ar intenționa să FRAUDEZE alegerile prezidențiale din toamnă. Elementele care ar provoca acest lucru
1570
Platforma „DA” dezaprobă unele modificări operate la Codul Electoral, votate în prima lectură de majoritatea PSRM-PD, fără a se ține cont de opiniile exprimate de opoziție. „Chiar dacă multe amendamente au un caracter tehnic și au menirea să ajusteze legislația, o bună parte din acestea pot fi interpretate ca rea-credință și ascund abuzuri care relevă intenția de a frauda alegerile prezidențiale din toamnă”, susține liderul formațiunii, Andrei Năstase.
Potrivit sursei citate, modificările la Codul Electoral au comportat un caracter netransparent încă de la etapa acumulării propunerilor de ajustare a cadrului legal de către Comisia Electorală Centrală. Astfel, Platforma „DA” a enumerat modificările „menite să vicieze semnificativ corectitudinea scrutinului”.
„Una dintre acestea vizează micșorarea duratei timpului de votare. Propunerea respectivă a fost înaintată în procesul de lucru, dar a fost făcută exclusiv în ideea stabilirii a două zile de vot consecutive. Este inadmisibilă o asemenea trunchiere a inițiativei noastre și ne exprimăm dezacordul categoric cu această amputare a amendamentului respectiv, care prevede clar votarea timp de două zile atât în diaspora, cât și în R. Moldova, în condițiile unei pandemii interminabile”.
O altă propunere păguboasă, în opinia Platformei „DA”, este prevederea punitivă aferentă reflectării în mass-media a campaniei electorale. „Consiliului Audiovizualului i s-a oferit dreptul de a intimida și sancționa instituțiile audiovizuale indezirabile guvernării. Instituirea sancțiunilor pentru entitățile media care „adoptă tratamente privilegiate faţă de unele persoane, partide politice, concurenţi electorali și care încalcă obligația de echitate, responsabilitate, echilibru şi imparţialitate în perioada electorală”, fără ca aceste noțiuni să fie definite și fără să fie stabilite criterii clare de apreciere a faptelor date, ne permit să conchidem că CA, instituție aservită guvernării și personal lui Dodon, va deveni un instrument de triere și cenzurare pe perioada campaniei electorale, reducând la tăcere mass-media independentă”.
Totodată, proiectul prevede și interzicerea prezentării rapoartelor de monitorizare în timpul procesului de votare. „Astfel, organizații precum Promo-Lex nu vor mai putea anunța încălcările și fraudele identificate pe parcursul monitorizării în ziua alegerilor. Alte prevederi care vor limita corectitudinea scrutinului țin de restrângerea drepturilor observatorilor. Aceștia nu vor mai avea acces la listele electorale și nu vor mai putea monitoriza alegerile înainte de începerea procesului de votare. Mai mult decât atât, se prevede ca după închiderea urnelor, buletinele de vot neutilizate să nu fie anulate, ceea ce presupune utilizarea acestora în scopul fraudării alegerilor și după încheierea acestora”.
Astfel, Platforma „DA” consideră că toate aceste modificări diminuiază substanțial standardele democratice în R. Moldova și sfidează angajamentele asumate în fața partenerilor internaționali, inclusiv UE. „În condițiile în care mai multe propuneri de modificare a legislației electorale nu îmbunătățesc procedurile electorale ci le limitează, facilitând fraudarea alegerilor, considerăm că adoptarea acestora în ajunul scrutinului prezidențial este categoric inadmisibilă. Insistăm asupra revizuirii proiectului votat în primă lectură și excluderea tuturor prevederilor controversate enunțate. Este imperativ ca modificările la Codul Electoral, cele necesare și oportune, bineînțeles, să fie conforme standardelor internaționale, Acordului de Asociere și să respecte fidel recomandările Comisiei de la Veneția”, conchide formațiunea politică.
04.07.2026
21:57
04.07.2026
20:59
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
21:57
04.07.2026
20:59
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
10:14
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
03.07.2026
21:04
03.07.2026
18:52
03.07.2026
18:06
03.07.2026
17:47
03.07.2026
17:24
03.07.2026
17:15
03.07.2026
16:01
03.07.2026
15:21
Kremlinul îl așteaptă pe Zelenski la Moscova pentru o întâlnire cu Putin, când va fi gata să ia decizii importante
Medvedev contestă legitimitatea sancțiunilor occidentale: „Toate restricțiile împotriva Rusiei sunt ilegale”
Armata ucraineană neagă pierderea orașului-cheie Kostiantinivka și susține că luptele continuă în zonă
Rusia anunță zeci de drone ucrainene doborâte la Sankt Petersburg și un terminal petrolier lovit
















