Guvern care vorbește europenește, dar conduce moldovenește!
2001
Țuțu – președinte!
Andrian CANDU, spicherul Parlamentului: „Noi deja trebuie să avem o abordare complexă în ceea ce ține de reforma justiției și în mod special la lupta împotriva corupției, precum și la reformarea unor instituții care și-au pierdut din credibilitate. Vorbim aici și de Procuratura Generală, agențiile de luptă anticorupție și despre curți, judecători și despre multe altele”.
Nu. Se cer deja acțiuni concrete! Că de abordarea voatră complexă ne-am săturat. Deja.
Anatol ȘALARU, ministrul Apărării: „Republica Moldova se află în pragul dispariţiei ca stat”.
Când erați ministru al Transporturilor, parcă totul era bine. Și trenurile mergeau spre Europa. De la Telecentru se vede mai bine?
Igor DODON, liderul PSRM: „Un nou eșec al partidelor proeuropene care nu pot forma o majoritate parlamentară”.
Vorba lui Păcală – proeuropene, dar nu cu toții.
Ștefan FULE, fostul comisar european (o întrebare retorică lui Dumitru Diacov – n.r.): „Eu nu mă aflu aici ca să dau sfaturi politicienilor. Dar am o observație. Am auzit astăzi multe despre nevoia de forma un guvern proeuropean, puteți să-mi explicați ce înseamnă asta? Cu toată experiența prin care am trecut, puteți să-mi spuneți cum definiți un guvern moldovenesc proeuropean?”.
Ne pare rău, dle Fule! Asta chiar toți o știu – guvern care vorbește europenește, dar conduce moldovenește!
Chiril LUCINSCHI, deputat PLDM: „Nu vreau să dau nume, dar pot să spun că asemenea intenții se transmit prin intermediul prietenilor, a apropiaților, se fac diferite invitații la o cafea la discuții, dar, dacă omul nu-și dorește să fie șantajat, nu merge la asemenea întâlniri”.
Ministerul Sănătății avertizează – cafeaua dăunează grav integrității dvs.!
Vlad SOCOR, analist politic al Fundației Jamestown și Eurasia Daily Monitor: „Un președinte puternic, soluția pentru „coșmarul alianțelor” din Republica Moldova”.
Țuțu! Am ghicit?
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















