Stiri

Guvenarea de la Chișinău mizează pe sprijinul României, în cazul în care războiul pornit de Rusia în Ucraina va scăpa de sub control. Anatolie Nosatîi: „În cazul celui mai negru scenariu pentru noi, România va fi PRIMA care ne va fi alături”

Actualitate 11.08.2023 12:41 Vizualizări2168
Guvenarea de la Chișinău mizează pe sprijinul României, în cazul în care războiul pornit de Rusia în Ucraina va scăpa de sub control. Anatolie Nosatîi: „În cazul celui mai negru scenariu pentru noi, România va fi PRIMA care ne va fi alături”

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a mulțumit României pentru că „a fost, este și va fi principalul susținător” al R. Moldova. „În cazul celui mai negru scenariu pentru noi, colegii din România vor fi primii care ne vor fi alături”, a afirmat oficialul, în cadrul emisiunii „Dialog Deschis” de la Deschide.md.

„Cooperarea cu colegii din România este una frumoasă și se axează nu doar pe asistența cu echipamente. Partea română a fost, este și va fi principalul susținător al reformelor din R. Moldova, inclusiv în domeniul militar. Asistența este, în primul rând, resimțită prin suportul necondiționat în cadrul instituțiilor internaționale, precum UE, NATO și ONU, unde partea română este principalul avocat al reformelor ce se desfășoară.

Pe parcursul anilor, am avut asistență sporită în domeniul învățământului militar și, în baza acordului semnat de mine acum un an, numărul de locuri alocate în isntituțiile de învățământ superior a crescut foarte mult, anul trecut am avut 99 de acțiuni de învățământ și de instruire, anul acesta avem 158 care s-au efectuat sau sunt acum în derulare, iar până la sfârșitul anului sperăm că numărul va fi mai mare”, a declarat Nosatîi.

Ministrul Apărării a afirmat că Bucureștiul pune la dispoziția Chișinăului inclusiv expertiza obținută de-a lungul anilor.

„Armata română a trecut printr-o reformă complexă de reorganizare, fapt care ne ajută și pe noi să îndeplinim dezideratul nostru de modernizare a Armatei Naționale. Acest lucru e foarte important pentru noi, începând de la documentele de conducere, documentele de politici, regulamentele militare, cu atât mai mult cu cât sunt în limba română, ceea ce ne ajută mult să nu pierdem timpul pentru a le traduce”. a spus Nosatîi.

Oficialul a subliniat că România a fost, este și va fi alături de R. Moldova în cele mai grele scenarii.

„Am văzut asta și când eram în pericol să rămânem fără curent fără gaz, când eram supuși presiunilor din partea Rusiei, primii care ne-au sărit în ajutor a fost România. În cazul celui mai negru scenariu pentru noi, colegii din România vor fi primii care ne vor fi alături”, a conchis ministrul Anatolie Nosatîi.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 20.10.2026 20.10.2026 13:13 415 Horoscopul zilei 20.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.92 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 20.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri