Grecia iese din zona euro! Reacţia Atenei după mesajul CUTREMURĂTOR


Ministerul german al Finanţelor a propus ieşirea temporară a Greciei din zona euro pe o perioadă de cinci ani, scrie ziarul german „Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung”, o informaţie pe Guvernul grec o dezminte, relatează Associated Press în pagina electronică. Miniştrii Finanţelor din zona euro lucrează la o declaraţie comună prin care îndeamnă Grecia să înceapă implementarea reformelor promise cât mai curând posibil, pentru a recâştiga încredere, afirmă surse de la Bruxelles, relatează DPA în pagina electronică.
O sugestie germană ca Grecia să părăsească zona euro pentru o perioadă de cel puţin cinci ani a fost coordonată cu cancelarul Angela Merkel, au declarat sâmbătă surse, care au solicitat protecţia anonimatului, pentru DPA.
Presa germană a dezvăluit această propunere, inclusă într-un document de poziţie pregătit de către Ministerul Finanţelor de la Berlin.
Miniştrii Finanţelor din zona euro şi-au exprimat scepticismul, sâmbătă, cu privire la faptul că Grecia va implementa reformele pe care le-a promis în schimbul unui nou plan de salvare, reînviind astfel temeri potrivit cărora ţara ar putea să intre în faliment şi să iasă din zona euro.
Părăsirea blocului monedei europene comune de către Grecia - cunoscută şi ca „Grexit" - a fost mult timp un subiect tabu, însă un ziar german a scris că această opţiune a fost prezentată în mod oficial de către ministrul german de Externe, Wolfgang Schaeuble.
Ministrul german a transmis acest document de poziţie şi altor state din zona euro care consideră planul de reforme al Greciei inadecvat şi afirmă că singura opţiune a Atenei este să-şi îmbinătăţească propunerile sau să iasă din zona euro pentru o perioadă de cel puţin cinci ani, scrie ziarul „Frankfurter Allgemeine Zeitung” (FAZ) în ediţia care urmează să apară duminică.
Germania este sceptică în privinţa faptului că în Grecia poate avea loc o „schimbare culturală" din nevoia unei reforme ample, a declarat un oficial UE sub protecţia anonimatului.
Peste zece state din zona euro se află printre sceptici, în timp ce Franţa şi alte câteva state susţin Grecia, a spus sursa citată. Din zona monedei unice fac parte, în total, 19 state.
„Dispute foarte puternice" au loc în spatele uşilor închise, între membrii Eurogrupului, a declarat oficialul. Reuniunea de criză, de la care se aşteaptă orientări pentru zona euro şi summitul de urgenţă al liderilor UE de duminică, urma să se prelungească până noaptea târziu.
Documentul lui Schaeuble nu a fost discutat sâmbătă după-amiază, a precizat diplomatul.
Continuarea AICI









































































