Rețea de escroci ce acționa transnațional, destructurată la Chișinău: Prejudiciu de peste 300 000 de euro și doi lideri arestați!
2636
O schemă de escrocherie, care a cauzat un prejudiciu de peste 300 de mii de euro, a fost anihilată de procurorii și ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații.
Investigațiile au demonstrat că un grup de persoane implementau o schemă infracțională transnațională, asumându-și fictiv roluri de reprezentanți sau pseudo-manageri ai unor companii de creditare.
Folosind tehnici de manipulare, aceștia abordau persoane din România să investească fonduri, care erau apoi însușite. Odată transferate pe conturile indicate de aceste persoane, sumele erau transformate în venituri ilicite printr-un ansamblu de operațiuni financiare.
„Victimele erau înșelate să ofere acces la cardurile lor bancare, sub pretextul obținerii unui credit. Fondurile erau ulterior sustrase și transferate pe conturi wallet, care rămân neidentificate. Prejudiciul a depășit suma de 300 000 de euro”, anunță oamenii legii.
Pe data de 5 mai, poliția, asistată de mascații de la BPDS „Fulger”, a efectuat o percheziție într-un call centrer din Chișinău, unde activau opt persoane bine instruite. De aici au fost confiscate zeci de telefoane de serviciu și personale, calculatoare și carduri de acces în sediu cu nume false.
De asemenea, a fost identificat liderul call centrului, un tânăr de 24 de ani, care a fost reținut pentru 72 de ore. Ulterior a fost reținut și administratorul responsabil de gestionarea activităților și a fondurilor sustrase ilegal, un bărbat de 26 de ani.
Astfel de infracțiuni sunt pedepsite cu închisoare de la 8 la 15 ani și amenzi de până la 1 000 000 de lei.
05.08.2026
23:33
05.08.2026
23:08
05.08.2026
22:59
05.08.2026
22:57
05.08.2026
22:27
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
05.08.2026
19:27
05.08.2026
18:20
05.08.2026
23:33
05.08.2026
23:08
05.08.2026
22:59
05.08.2026
22:57
05.08.2026
22:27
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
05.08.2026
19:27
05.08.2026
18:20
05.08.2026
18:16
05.08.2026
17:20
05.08.2026
17:02
05.08.2026
16:36
05.08.2026
16:27
05.08.2026
16:18
05.08.2026
15:29
05.08.2026
15:25
05.08.2026
15:07
05.08.2026
14:13
05.08.2026
14:02
05.08.2026
13:59
05.08.2026
13:53
05.08.2026
13:47
05.08.2026
13:38
Houthii din Yemen anunță atacuri succesive asupra petrolierelor saudite în Golful Aden și la Marea Roșie
EVO și identitatea digitală schimbă relația cu statul: antreprenorii și diaspora vor accesa online majoritatea serviciilor publice
Epidemia de Ebola scapă de sub control în RDC: OMS avertizează că focarul cu tulpina Bundibugyo se extinde într-un ritm fără precedent
Rubio și Miliband, discuții la Washington despre rolul Europei în propria securitate și sprijinul pentru Ucraina
















