10:35:26 20.01.2026
Stiri

Granturi de MII de euro, PRIMITE de tinerii din R. Moldova pentru propriile AFACERI

Economie 07.04.2016 15:43 Vizualizări2419
Granturi de MII de euro, PRIMITE de tinerii din R. Moldova pentru propriile AFACERI

Treizeci de tineri de pe ambele maluri ale râului Nistru au obținut granturi europene în valoare de până la 13 500 de euro pentru a-și crea propriile afaceri.

Certificatele de granturi au fost înmânate în cadrul conferinței Business Bridges, la care antreprenorii de pe ambele maluri stabilesc parteneriate.

Granturile au fost oferite prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD.

Beneficiarii au fost selectați în cadrul unei competiții. Domeniile în care tinerii au ales să facă afaceri sunt diverse: de la acordarea serviciilor stomatologice și meditații pentru elevi, până la testarea și reparația autovehiculelor.

Curând, pe rafturi vor apărea noi mărfuri produse cu ajutorul UE: bijuterii, rochii de mirese în stil etno, plăpumi din lână, produse de panificație și cofetărie.

Și domeniul agricol s-a dovedit a fi atractiv pentru tineri, în special creșterea prepelițelor sau apicultura, dar și cultivarea pomușoarelor și legumelor în sol protejat. Toate aceste afaceri vor genera 160 de locuri de muncă.

„Pentru Uniunea Europeană este o prioritate să sprijine tinerii activi de pe ambele maluri ale Nistrului, care au avut curajul și tăria să își înceapă propria afacere. Sunt foarte bucuros să văd cum acești tineri antreprenori, atât de dornici să reușească, au de câștigat lucrând împreună, contribuind, astfel, la o cooperare mai strânsă și la consolidarea încrederii de-a lungul Nistrului. În mare măsură, anume aceasta este esența Uniunii Europene – concentrarea pe interesul comun, care aduce beneficii pentru toată lumea”, a menționat Ambasadorul UE, Pirkka Tapiola.

Programul „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, prin componenta dezvoltarea afacerilor, va acorda consultanță și instruiri beneficiarilor de granturi. Pentru mulți dintre ei afacerile sunt un domeniu nou.

Din acest motiv, timp de 14 luni ei vor fi ghidați de un consultant personal în management și dezvoltarea afacerilor. De asemenea, ei vor fi instruiți și vor avea posibilitatea să stabilească contacte la ateliere și conferințe specializate.

„Am visat să-mi creez o propria afacere în producerea lactatelor. Când am auzit de proiectul de abilitare a tinerilor în afaceri, am înțeles că e șansa mea. Nu am scris niciodată planuri de afaceri, dar cu ajutorul consultanților am reușit. Am fost foarte bucuros să aflu că planul meu de afaceri a fost selectat. Acum lucrul e în toi”, a spus Vitali Covali, un tânăr din Dubăsari.

Angela Sobol a primit un grant pentru afaceri în 2014, la prima etapă a proiectului. A venit la conferință cu fulgi pe care îi produce la Vărvăreuca, în raionul Florești.

„Ideea mi-a venit încă pe când eram studentă. Am realizat un lucru simplu: creștem porumb, dar nu producem prea multe din el, nici măcar fulgii atât de populari. Nu am rămas doar cu ideea în cap, ci m-am ambiționat să o realizez. Acum, cu ajutorul UE, sunt mândră că în satul meu, la Vărvăreuca, producem fulgi din cereale Fabricat în Moldova”, spune ea.

Proiectul Crearea oportunităților de angajare prin abilitarea în afaceri a tinerilor de pe ambele maluri ale Nistrului este realizat în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, în parteneriat cu Business Consulting Institute și Camera de Comerț și Industrie din Tiraspol.

Programul are un buget de 10 milioane de euro, acordate de Uniunea Europeană și este implementat de PNUD Moldova.

Autor: Victoria Bortă
Stiri relevante
19.01.2026 15:38 0
Top stiri
20.01.2026 08:20 270 Horoscopul zilei 20.01.2026
19.01.2026 15:38 0
19.01.2026 08:23 647 Horoscopul zilei 19.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.93 1 USD 17.14 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte