„Gospodarii” străzilor
3045
Soartă // Au fost oameni văzuți cândva, cu familii, casă și masă. Astăzi, de voie sau nevoie, s-au pomenit în stradă, în lumea boschetarilor
Casa lor este strada, iar patul - băncile din parc ori subsolurile și canalizarea. Perne le sunt cutiile de carton, iar plăpumi – țevile cu apă caldă. Cei mai norocoși ajung să fie cazați în Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil din capitală, unde pot bea un ceai și mânca un borș cald.
Pe Galina Leahu am găsit-o la centru implicată în treburile casnice. Casnice, pentru că aici și-a petrecut ultimii șase ani din viață, deși regulamentul prevede că orice persoană fără adăpost poate sta în centru nu mai mult de trei luni. Nu poate spune ce s-ar întâmpla dacă într-o bună zi administrația i-ar spune să plece. „Doamne ferește! Iată fac ordine, mă implic în treburile centrului, ajut și eu cum pot. Sunt mulțumită că pot mânca un borș cald, o bucată de pâine și o cană cu ceai cald. Nu am unde să mă duc, băiatul stă și el în casa unei familii pe care o ajută la treburile casnice, iar fata este în gazdă”, susține Galina Leahu.
Înșelată de nepoată
Calvarul Galinei Leahu a început acum opt ani, când, după ce i-a murit mama, a fost deposedată, „prin înșelăciune” spune ea, de către nepoată de casa în care locuia în sectorul Telecentru al capitalei. „Mi-a spus s-o vindem pe asta și să-mi cumpere alta în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Mi-a promis că îmi vor rămâne bani și de buzunar. Nu știu ce mi-a fost atunci în minte când am semnat documentul. Am crezut-o, dă, mă rog, nepoată de la soră. Mi-a cumpărat casă la Șerpeni, dar și-a înregistrat-o tot pe numele ei. De bani, nici pomeneală. Uite așa am ajuns pe drumuri. Acum, glavnîi procuror (procurorul general – n.r.) Valeriu Zubco locuiește pe locul unde am trăit eu”, susține cu lacrimi în ochi femeia.
Alungată afară din casa părinților de către frate
La câțiva metri distanță, o altă istorie de viață se poate citi pe fața unei femei care nu a ajuns încă la vârsta de pensionare, dar pare trecută de mult de 70 de ani. A avut de toate: și casă, și familie, și copii. Acum nu mai are nimic. După ce i-a murit mama, fratele a mințit-o, a vândut casa părinților din orășelul Durlești pentru a cumpăra o altă casă mai mare, iar după ce s-a văzut cu toată averea în mâinile lui, și-a alungat sora din casă. „Am apucat care și pe unde. Am dormit și prin parcuri, subsoluri, nu aveam unde să mă duc, iar banii pe care îi primeam de la serviciu nu-mi ajungeau. Așa am rămas și fără serviciu, iar după ce am fost accidentată, am ajuns aici la centru”, își deapănă amintirile Tamara Durleștean. Nu mai are speranță în nimic, iar singura dorință e ca și cei de la conducere să treacă pragul centrului să vadă cum trăiesc ei acolo, deși demult a pierdut „firul politicii” din R. Moldova. „D-apoi ce, nu-s comuniștii acum la putere?”, întreabă mirată femeia.
De la „Moldovagaz” - direct în stradă
„Om văzut am fost și eu. Umblam cu cravata la gât, cu mâinile în buzunare și verificam angajații cum lucrează. Acum, am ajuns că-mi leg cu cravata galoșii să nu-mi cadă din picioare”, ne spune zâmbind nea Constantin, care cerșește acum la Gara auto de lângă Piața Centrală. Fost angajat la „Moldovagaz”, spune bărbatul, a ajuns pe drumuri după ce soția i-a plecat la muncă în Italia. „Locuiam în casa părinților ei de la Schinoasa. A plecat în Italia să facă mai mulți bani, iar după câțiva ani a luat și cei doi copii cu ea. După alți câțiva ani, a venit și a vândut casa părinților. Iată așa am ajuns aici. Am doi frați, d-apoi au și ei familiile lor și nu mă pot duce pe capul lor. Cerșesc câte un bănuț, iar seara mă aciuez și eu pe undeva”, susține bărbatul.
Ajutați doar de angajații centrului
Singurul ajutor de care au parte acum boschetarii este cel oferit de angajații Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil din capitală. Deși capacitatea centrului este de doar 70 de locuri, numărul boschetarilor cazați aici depășește cu mult această cifră. „Numai 12 sunt cazați permanent, asta pentru că nu au posibilitatea să se deplaseze, iar noaptea vin în jur de 90. Iarna sunt și mai mulți. Numărul acestora este în creștere de la an la an”, ne spune directorul centrului, Rostislav Chelmenciuc. Păsul cel mare al directorului acum este ca să fie deschise mai multe centre de acest fel, de vreme ce numărul boschetarilor se mărește, iar alte strategii de a-i încadra în societate nu se găsesc.
„Deși, potrivit regulamentului, centrul trebuie să primească persoane fără adăpost doar între orele 20.00-08.00, aceștia se află aici mai tot timpul. Vin cei de la salvare și îi lasă în ogradă, la fel procedează și cei de la poliție. Aduc tot felul de calici, orbi, deși regulamentul interzice acest lucru. Nu ne întreabă: aveți posibilitate, nu aveți, îi aduc și gata. Unde să-i alungăm?”, se indignează Chelmenciuc.
Hrană și baie
Aici, boschetarii sunt hrăniți de două ori pe zi și pot să se spele. „O parte dintre cei care sunt cazați aici parazitează. Nu vor nici măcar să se spele, iar dacă le facem observație ne amintesc de drepturile omului. Unii care sunt în puteri pot fi angajați undeva la muncă, dar ei nu vor. Mint că nu au documente, iar dacă le sunt dați bani pentru ca să și le perfecteze, dispar cu totul. Alții sunt încadrați cu succes în câmpul muncii”, susține juristul centrului, Fiodor Orsovschi.
Peste două mii de boschetari
Până în prezent, de serviciile Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil din capitală au beneficiat peste două mii de persoane, unele dintre care locuiesc aici permanent. Aceasta este unica instituție din R. Moldova care are menirea de a adăposti persoanele fără un loc stabil de trai. Biroul Național de Statistică al R. Moldova nu deține informații despre numărul persoanelor fără adăpost din țară.
02.05.2016
12:30
3873
TRAGEDIE // Aproape 500 de cetățeni ai R. Moldova au MURIT la locul de muncă timp de trei ani
01.03.2014
17:58
3550
Un boschetar moldovean a murit în Italia
18.02.2014
10:52
2507
Medicii de la Urgență, SUPĂRAȚI pe boschetari
13.04.2026
20:36
330
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
13.04.2026
12:24
743
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
12.04.2026
19:11
881
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
880
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
11.04.2026
20:49
1070
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
10.04.2026
21:06
1287
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
15:18
1139
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
13.04.2026
22:36
0
Raport Stanford: prăpastie tot mai mare între experții în inteligență artificială și percepțiile publicului larg
13.04.2026
20:50
279
Hackerii sparg Booking.com și accesează datele personale ale clienților din întreaga lume
13.04.2026
20:36
328
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
13.04.2026
12:24
741
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
596
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
612
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1782
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1664
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
2049
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
880
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
879
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
885
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
1069
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1115
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1144
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1557
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1477
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1469
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1286
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1430
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1655
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1425
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1194
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1700
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1232
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1139
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














