„Gospodarii” străzilor

Soartă // Au fost oameni văzuți cândva, cu familii, casă și masă. Astăzi, de voie sau nevoie, s-au pomenit în stradă, în lumea boschetarilor

Casa lor este strada, iar patul - băncile din parc ori subsolurile și canalizarea. Perne le sunt cutiile de carton, iar plăpumi – țevile cu apă caldă. Cei mai norocoși ajung să fie cazați în Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil din capitală, unde pot bea un ceai și mânca un borș cald.

Pe Galina Leahu am găsit-o la centru implicată în treburile casnice. Casnice, pentru că aici și-a petrecut ultimii șase ani din viață, deși regulamentul prevede că orice persoană fără adăpost poate sta în centru nu mai mult de trei luni. Nu poate spune ce s-ar întâmpla dacă într-o bună zi administrația i-ar spune să plece. „Doamne ferește! Iată fac ordine, mă implic în treburile centrului, ajut și eu cum pot. Sunt mulțumită că pot mânca un borș cald, o bucată de pâine și o cană cu ceai cald. Nu am unde să mă duc, băiatul stă și el în casa unei familii pe care o ajută la treburile casnice, iar fata este în gazdă”, susține Galina Leahu.

Înșelată de nepoată

Calvarul Galinei Leahu a început acum opt ani, când, după ce i-a murit mama, a fost deposedată, „prin înșelăciune” spune ea, de către nepoată de casa în care locuia în sectorul Telecentru al capitalei. „Mi-a spus s-o vindem pe asta și să-mi cumpere alta în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Mi-a promis că îmi vor rămâne bani și de buzunar. Nu știu ce mi-a fost atunci în minte când am semnat documentul. Am crezut-o, dă, mă rog, nepoată de la soră. Mi-a cumpărat casă la Șerpeni, dar și-a înregistrat-o tot pe numele ei. De bani, nici pomeneală. Uite așa am ajuns pe drumuri. Acum, glavnîi procuror (procurorul general – n.r.) Valeriu Zubco locuiește pe locul unde am trăit eu”, susține cu lacrimi în ochi femeia.

Alungată afară din casa părinților de către frate

La câțiva metri distanță, o altă istorie de viață se poate citi pe fața unei femei care nu a ajuns încă la vârsta de pensionare, dar pare trecută de mult de 70 de ani. A avut de toate: și casă, și familie, și copii. Acum nu mai are nimic. După ce i-a murit mama, fratele a mințit-o, a vândut casa părinților din orășelul Durlești pentru a cumpăra o altă casă mai mare, iar după ce s-a văzut cu toată averea în mâinile lui, și-a alungat sora din casă. „Am apucat care și pe unde. Am dormit și prin parcuri, subsoluri, nu aveam unde să mă duc, iar banii pe care îi primeam de la serviciu nu-mi ajungeau. Așa am rămas și fără serviciu, iar după ce am fost accidentată, am ajuns aici la centru”, își deapănă amintirile Tamara Durleștean. Nu mai are speranță în nimic, iar singura dorință e ca și cei de la conducere să treacă pragul centrului să vadă cum trăiesc ei acolo, deși demult a pierdut „firul politicii” din R. Moldova. „D-apoi ce, nu-s comuniștii acum la putere?”, întreabă mirată femeia.

De la „Moldovagaz” - direct în stradă

„Om văzut am fost și eu. Umblam cu cravata la gât, cu mâinile în buzunare și verificam angajații cum lucrează. Acum, am ajuns că-mi leg cu cravata galoșii să nu-mi cadă din picioare”, ne spune zâmbind nea Constantin, care cerșește acum la Gara auto de lângă Piața Centrală. Fost angajat la „Moldovagaz”, spune bărbatul, a ajuns pe drumuri după ce soția i-a plecat la muncă în Italia. „Locuiam în casa părinților ei de la Schinoasa. A plecat în Italia să facă mai mulți bani, iar după câțiva ani a luat și cei doi copii cu ea. După alți câțiva ani, a venit și a vândut casa părinților. Iată așa am ajuns aici. Am doi frați, d-apoi au și ei familiile lor și nu mă pot duce pe capul lor. Cerșesc câte un bănuț, iar seara mă aciuez și eu pe undeva”, susține bărbatul.

Ajutați doar de angajații centrului

Singurul ajutor de care au parte acum boschetarii este cel oferit de angajații Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil din capitală. Deși capacitatea centrului este de doar 70 de locuri, numărul boschetarilor cazați aici depășește cu mult această cifră. „Numai 12 sunt cazați permanent, asta pentru că nu au posibilitatea să se deplaseze, iar noaptea vin în jur de 90. Iarna sunt și mai mulți. Numărul acestora este în creștere de la an la an”, ne spune directorul centrului, Rostislav Chelmenciuc. Păsul cel mare al directorului acum este ca să fie deschise mai multe centre de acest fel, de vreme ce numărul boschetarilor se mărește, iar alte strategii de a-i încadra în societate nu se găsesc.

„Deși, potrivit regulamentului, centrul trebuie să primească persoane fără adăpost doar între orele 20.00-08.00, aceștia se află aici mai tot timpul. Vin cei de la salvare și îi lasă în ogradă, la fel procedează și cei de la poliție. Aduc tot felul de calici, orbi, deși regulamentul interzice acest lucru. Nu ne întreabă: aveți posibilitate, nu aveți, îi aduc și gata. Unde să-i alungăm?”, se indignează Chelmenciuc.

Hrană și baie

Aici, boschetarii sunt hrăniți de două ori pe zi și pot să se spele. „O parte dintre cei care sunt cazați aici parazitează. Nu vor nici măcar să se spele, iar dacă le facem observație ne amintesc de drepturile omului. Unii care sunt în puteri pot fi angajați undeva la muncă, dar ei nu vor. Mint că nu au documente, iar dacă le sunt dați bani pentru ca să și le perfecteze, dispar cu totul. Alții sunt încadrați cu succes în câmpul muncii”, susține juristul centrului, Fiodor Orsovschi.

Peste două mii de boschetari

Până în prezent, de serviciile Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil din capitală au beneficiat peste două mii de persoane, unele dintre care locuiesc aici permanent. Aceasta este unica instituție din R. Moldova care are menirea de a adăposti persoanele fără un loc stabil de trai. Biroul Național de Statistică al R. Moldova nu deține informații despre numărul persoanelor fără adăpost din țară.