Golgheterul Rusiei de la Mondial, acuzat de dopaj! WADA investighează deja cazul. Prima reacţie a fotbalistului
1886
Denis Cheryshev (27 de ani), golgheterul Rusiei la Cupa Mondială, e suspect de dopaj! Agenţia Mondial Antidoping (WADA) a deschis deja o anchetă oficială în acest caz. Fotbalistul Valenciei e acuzat că a folosit o substanţă care îmbunătăţeşte performanţele sportive, scriu cei de la Sport Express, citaţi de AS.
Totul a început după ce tatăl fotbalistului, Dmitri, a spus într-un interviu că fiul său a primit un tratament cu hormoni de creştere. Maggie Dudand, managerul de comunicare al WADA, a anunţat oficial că o anchetă a fost deschisă în acest caz: „Cazul e acum pe mâinile celor de la Agenţia Spaniolă Antidoping".
Cheryshev a marcat de patru ori în cinci meciuri la Cupa Mondială, de unde Rusia fost eliminată în sferturile de finală, de Croaţia, după loviturile de departajare. Hormonii de creştere nu sunt consideraţi subsanţe interzise, dar dacă se dovedeşte că un sportiv a folosit acest tratament fără prescripţie medicală poate primi o suspendare de până la patru ani!
Internaţionalul rus a reacţionat imediat după aceste veşti: „Nu am încălcat niciun regulament, sunt curat. Cred că problema se va rezolva curând. Este neplăcut să se scrie aşa ceva despre mine", a spus Cheryshev, după victoria naţionalei ţării sale, 5-1) cu Cehia, într-un meci amical, transmite prosport.ro.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















