Ghimpu le-a vorbit oamenilor de știință despre UNIRE: „E un adevăr pe care nu-l puteți combate”. A EXPLICAT de ce a făcut coaliție cu transfugii comuniști
2302
Candidatul Partidului Liberal (PL) la funcția de președinte al R. Moldova, Mihai Ghimpu, i-a asigurat pe academicieni că lozinca sa privind reunirea celor două state românești nu este un proiect electoral, „ci un proiect al zilei de astăzi pentru ca mâine să avem o viață mai bună în UE și NATO”.
O declarație în acest sens a fost făcută astăzi, în cadrul unei întrevederi cu oamenii de știință de la Academia de Științe a R. Moldova.
„Cineva trebuie să-și asume odată și odată această responsabilitate, de a reuni cele două state românești. Ce am pierde noi, dacă ne-am uni cu România? Nimic. Am pierde frica din noi. Am un nepot care a învățat în România, iar acum lucrează în Germania. El nu vrea să revină în R. Moldova, pentru că îi este frică pentru viitorul copiilor săi. Dar ce câștigăm dacă ne unim? În primul rând, securitatea și prosperitatea cetățenilor, pensii de peste 5 000 de lei, salarii mai mari și, cel mai important, că nu ne vom trezi cu tancul la poartă, așa cum s-a întâmplat în Crimeea sau Donbass. Noi trebuie să ne asumăm schimbarea, pentru că deja am văzut ce înseamnă asta – adică schimbare în stil moldovenesc. Lumea se chinuiește. Pentru ca să ducem la bun sfârșit acest deziderat, atunci trebuie să fim cât mai mulți. Uniți pentru Unire, numai așa vom avea prezent și viitor. Trebuie să pregătim împreună această Unire. Fiind în UE și NATO, vom fi în siguranță și vom avea bunăstare. E un adevăr pe care dvs., oamenii de știință, nu o să-l puteți combate”, a menționat Ghimpu în fața academicienilor.
Mihai Ghimpu le-a explicat celor din sală de ce a decis să facă coaliție cu cei 14 transfugi comuniști. „Din cauza că am acceptat această coaliție, am ajuns să fiu numit Iuda. Oamenii informați nu vor să înțeleagă că, dacă nu participam la formarea acestei coaliții, atunci aveau loc alegeri parlamentare anticipate și la putere veneau Dodon și Usatîi, oamenii Moscovei. Sunt sigur că, dacă treceam în opoziție, atunci peste o lună aceiași oameni mă numeau deja trădător, că i-am adus la putere pe oamenii Moscovei. Ce puteam face noi, cei care ne-am asumat prezentul și viitorul R. Moldova? Am riscat, iar acum avem stabilitate politică, am recăpătat încrederea partenerilor. E adevărat că nu am recăpătat încrederea cetățenilor. În curând vom avea un acord cu FMI, iar asta înseamnă că UE va debloca fonduri de 500 de milioane de euro”, a spus sursa citată.
Liberalul a mai declarat audienței că organele de drept se mișcă acum mai repede în anchetarea furtului miliardului, dar și a spălării celor peste 20 de miliarde de dolari prin sistemul bancar din R. Moldova, datorită inclusiv PL. „Înainte să facem coaliție, noi am pus condiții foarte dure în ceea ce privește combaterea corupției, întoarcerea miliardului etc. Oricum, această stabilitate adusă de noi nu va rezolva toate problemele cu care se confruntă oamenii, să avem o economie dezvoltată, pensii și salarii mai mari. Faptul că avem aici un conflict înghețat, justiție coruptă, nu ne va permite să ne dezvoltăm. Vedem că această independență a sărăcit poporul. Când am proclamat Independența, trebuia să facem pași rapizi spre Unire, dar nu a mai venit acel sprijin din spate, pe care l-am așteptat”, a conchis Ghimpu.
Președintele AȘM, Gheorghe Duca, i-a dat dreptate lui Mihai Ghimpu și a adus exemplul Țărilor Baltice. „După ce și-au proclamat Independența, aceste țări au făcut pași concreți pentru a ajunge în UE, iar acum vedem ce nivel de trai au”, a fost concluzia lui Duca.
12.03.2026
11:36
7391
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
6053
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
9423
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
6331
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
10270
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10552
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
14258
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15966
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15692
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14616
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
10.04.2026
11:56
0
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
340
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
325
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
369
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
560
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
573
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
575
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
515
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
487
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
589
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
649
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
686
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
603
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
550
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
560
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
623
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
624
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
632
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
562
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
669
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
597
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
607
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
912
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
593
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
679
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
Horoscopul zilei 10.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














