GEST // Președintele Federației „WAK-1F” Moldova a donat 20 000 de lei pentru îmbunătățirea condițiilor la SPITALUL din Cărpineni: „O mare parte din sufletul meu a rămas aici, acasă, la Cărpineni”
11605
allfun.md Președintele Federației „WAK-F1” Moldova și conducătorul Clubului „LION FIGHT ACADEMY”, Octavian Orheianu, consideră că nu trebuie să ne uităm rădăcinile și să ajutăm pe alții atunci când ne permitem asta. Fiind originar din satul Cărpineni, raionul Hâncești, Octavian Orheianu a donat 20 de mii de lei pentru implementarea proiectului: „Crearea bunelor condiții la Spitalul Cărpineni”.
„Indiferent de cărările pe care m-a purtat viața, o mare parte din sufletul meu a rămas aici, acasă, la Cărpineni. Am decis să fac această donație, pentru că nu vreau să trăiesc vremuri în care le voi spune copiilor mei: „Aici a fost cândva… ceva”. Dimpotrivă, vreau ca ei fie mândri că părinții lor au contribuit la supraviețuirea acestui spital. Și mai vreau ca oamenii de aici, din Cărpineni, să sufere mai puțin și să fie tot timpul sub grija halatelor albe cărora le mulțumesc pentru dedicație și devotament”, a declarat Octavian Orheianu pentru ziarul Expresul.
Donația e mai mult decât binevenită, mai ales că, la finele lunii iulie, spitalul respectiv risca să fie închis, din motivul că nu ar „îndeplini standardele de bază de evaluare și acreditate pentru spitale”, potrivit unui document al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
După o vizită în teritoriu a ministrei Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco, s-a decis, totuși, ca spitalul să-și continue activitatea. Ministra a declarat atunci că „spitalul din Cărpineni este modelul ideal al unui spital comunitar”.
Anual, aici sunt tratați circa 3 500 de pacienți. De notat că anume la Cărpineni există singurul spital rural din Republica Moldova.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















