GALERIE FOTO // Palatul Ştirbey, în imagini! Locul de poveste unde VEDETELE aleg să-şi facă nunta
2247
Sursa: apropotv.ro Palatul Ştirbey, proprietate aflată la 15 kilometri de Bucureşti, pe malul lacului Buftea, cu o suprafaţă de 24 de hectare, a fost scos la vânzare
Aici majoritatea vedetelor autohtone optează să-şi unească destinele.
„Domeniul este de vânzare în portofoliul nostru. Din câte ştiu, cei trei proprietari, persoane fizice, au dorit să vândă încă de la început acest domeniu. Vorbim despre o proprietate situată pe malul lacului Buftea, care are în interior un lac pe 1,4 ha şi o deschidere de 300 metri spre lacul Buftea, precum şi parcul de 20 de hectare care are arbori seculari. În domeniu sunt obiective din patrimoniul cultural naţional, Palatul Ştirbey, Palatul Mic şi Biserica, Poarta şi Turnul de Apă”, a declarat Eduard Mircea Uzunov, preşedintele Regatta Estate.
Domeniul cuprinde şi construcţii noi, destinate evenimentelor pentru publicul larg, precum Sala Regina Maria, pe o suprafaţă de 1.000 mp, cu 400 de locuri de parcare, ridicată în 2008, sau Pavilionul de Vară, realizat în 2007. Potrivit lui Uzunov, statul român nu şi-a exercitat încă dreptul de preemţiune. Surse din piaţa imobiliară au evaluat proprietatea la circa 20 de milioane de euro.
Galerie foto:














Sursa: apropotv.ro
25.07.2020
18:13
14.07.2020
15:00
15.06.2020
19:00
06.05.2020
18:25
27.03.2020
16:00
04.02.2020
19:59
16.01.2020
07:30
16.12.2019
17:19
14.09.2019
11:30
13.09.2019
14:16
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















