GALERIE FOTO // Oraşul locuit doar de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Ce trebuie să facă bărbaţii ca să poată intra in oraş
2409
sursa: businessmagazin.ro În Noiva do Cordeiro trăiesc peste 600 de femei, cu vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani. Unele dintre ele sunt căsătorite, dar soţii lor trebuie să trăiască şi să lucreze în altă parte, scrie Daily Mail.
În această comunitate rurală din sud-estul Braziliei, femeile se află la conducere şi au propriul set de reguli. Femeile care sunt căsătorite şi au familii trebuie să-şi trimită soţii şi fiii care au împlinit 18 ani să lucreze departe de casă, putând să se întoarcă doar în weekend.
„Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere”, spune Rosalee Fernandes pentru publicaţia britanică. „Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile”, a adăugat ea.
Problema e că este dificil de găsit un bărbat singur care să nu fie rudă sau căsătorit deja cu o vecină. „Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim. Dar ne place să trăim aici şi nu vrem să fim nevoite să plecăm din oraş pentru a putea găsi un soţ”, a spus Nelma Fernandes.
Astfel, comunitatea de femei invită bărbaţii să li se alăture, cu o singură condiţie. „Trebuie să-şi dea acordul să facă ceea ce spunem şi să trăiască după regulile noastre”.






Sursa: businessmagazin.ro
01.02.2019
17:02
2698
STUDIU // Poate fi benefic să amâni maternitatea după 35 de ani
31.01.2019
16:19
2773
Își vând părul pentru a cumpăra mâncare și scutece pentru copii
28.01.2019
20:30
4357
Declarație controversată: Femeile cu vârsta peste 50 de ani sunt prea bătrâne să fie iubite
16.01.2019
19:40
7470
Cum recunoști depresia la femei. SIMPTOME
31.12.2018
20:02
4753
De ce înșală femeile? Întrebarea și-a găsit, în sfârșit, răspunsul
06.12.2018
19:22
4149
Trăsături ale unei femei pe care NU o poți uita
16.11.2018
18:30
3046
Orașul unde nici un incendiu NU poate avea loc!
16.11.2018
17:02
2683
Aproximativ 53% dintre femei au această fantezie ascunsă
12.11.2018
19:02
6088
Ce calități APRECIAZĂ femeile la bărbați?
01.11.2018
17:19
2677
ADEVĂRURI DURE // De ce eşti atrasă de bărbaţii care nu te respectă?
31.10.2018
20:02
3097
Bărbații NU se schimbă, se schimbă femeile care au fost trădate
27.10.2018
20:04
2647
Cele mai CIUDATE lucruri pe care femeile le spun bărbaților
01.04.2026
02:04
20
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
29
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
149
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
316
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
422
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
407
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
370
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
365
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
593
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
544
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
605
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
561
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
624
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
669
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
663
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1341
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
588
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
704
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
723
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
701
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
810
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
803
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
639
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
773
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
744
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
749
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














