GALERIE FOTO // Câteva MINUNI ale lumii de care nu ai auzit până acum
2305
sursa: one.ro Cu toţii cunoaştem faimoasele atracţii precum Colosseum, Marele Zid Chinezesc sau Taj Mahal însă, există alte construcţii la fel de mari şi la fel de spectaculoase de care mulţi călători nu au auzit de ele şi care ar trebui să se numere printre minunile lumii.
Marea Moschee Djenne, Mali. Are o vechime de peste 100 de ani şi este una dintre cele mai înalte construcţii din cărămidă din lume. În anul 1988 a fost introdusă pe lista UNESCO, făcând parte din vechiul oraş Djenne. În prezent, mosheea este închisă pentru turişti şi, cel mai probabil, decizia a fost luată în anul 1996, când un shooting al revistei Vogue a avut loc aici.
Chand Baori, India. Localizată într-un oraş mic din India, Abhaneri, este cea mai veche şi adâncă casă a scărilor. Structura gigantică este o piramidă inversată, în care trei pereţi sunt aranjaţi perfect simetric, iar în mijlocul acesteia se află un lac de mici dimensiuni. Încă nu se ştie dacă scările au fost construite între secolele IX şi XI sau cu 600 de ani înainte de era noastră.
Stari Most (Vechiul pod), Bosnia-Herzegovina. Podul care trece deasupra râului Neretva, în oraşul Mostar, este o copie modernă a vechiului pod care a fost distrus de forţele croate în anul 1993. De altfel, există o tradiţie ca după acest pod, turiştii să facă bungee jumping.

Fortăreaţa Kumbhalgarh, India. Fortăreaţa Kumbhalgarh este înconjurată de un perete unic care, în antichitate era cunoscut ca „Păzitorul Morţii” sau „Ochiul lui Mewar”. Zidul are o lungime de 36 km, iar în unele locuri are o înălţime de 8 m. Construcţia acestuia a durat un secol, iar în ciuda tuturor războaielor, nu a fost niciodată considerat deteriorat.

Moscheea Sheikh Lotfollah, Iran. Considerată o operă de artă, mosheea a fost construită în perioada 1602-1619. Nu s-a intenţionat ca aceasta să fie deschisă pentru uz public.
Fortăreaţa Derawar, Pakistan. Monumentul a fost construit în anul 1733 şi conţine 40 de bastioane care pot fi observate din deşert. Împreună, pereţii fortăreţei au o circumferinţă de 1500 de metri şi 30 de metri înălţime.
Sursa: one.ro
25.07.2020
18:13
14.07.2020
15:00
15.06.2020
19:00
06.05.2020
18:25
27.03.2020
16:00
04.02.2020
19:59
16.01.2020
07:30
16.12.2019
17:19
14.09.2019
11:30
13.09.2019
14:16
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















