Fratele procurorului general, UNICUL candidat la funcţia de agent guvernamental la CEDO


Fratele procurorului general, Marin Gurin, este singurul candidat care s-a înscris în concursul pentru ocuparea funcţiei de agent guvernamental al Republicii Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). Ministerul Justiției anunță că Marin Gurin este singurul admis la concurs și urmează să susțină proba scrisă pe 3 martie.
Anterior, Ministerul Justiției a prelungit termenul de înscriere în competiţie până pe 25 februarie, pentru că era un singur candidat, dar nu au mai apărut doritori.
În luna noiembrie 2015, Marin Gurin a fost numit consultant superior al Direcţiei Reprezentare la CEDO din cadrul Ministerului Justiției. El fusese selectat în urma unui concurs la care au mai participat patru candidați.
Presa scria că procurorul general Corneliu Gurin, care și-a anunțat demisia începând cu 1 martie curent, ar fi influențat numirea fratelui său în această funcție, dar Gurin a dat asigurări că nu are nicio implicare.
Marin Gurin a fost anterior jurist în cadrul serviciului de grefă al CEDO.













































































