Franţa - Croaţia e finala Cupei Mondiale, după ce Mandzukic a „ucis”, în prelungiri, marele vis al Angliei
1552
prosport.ro
Miercuri seară, la Moscova, Modric, Rakitic şi colegii lor au învins Anglia, scor 2-1, după prelungiri, şi s-au calificat în prima finală de Cupă Mondială din istorie. Mario Mandzukic a marcat golul decisiv, în minutul 110, şi a făcut posibilă reeditarea semifinalei din 1998.
1 iulie 2018. Nu e ziua Reginei, e data aşteptată de englezi de 28 de ani. Penalty-ul lui Waddle şi lacrimile lui "Gazza" Gascoigne sunt vii în memoria celor care au prins momentul „Torino 1990", când nemţii s-au ridicat deasupra. Southgate, eroul negativ de la EURO 1996, e selecţionerul. Torino e Moscova, Germania de Vest e Croaţia. Acea Croaţie care caută prima finală de Mondial din istorie, la 20 de ani de când Lilian Thuram frângea visul generaţiei excepţionale a lui Davor Suker, actualul preşedinte al Federaţiei. Ca şi atunci, Franţa e în finală, cu Deschamps pe post de lider. Pot Kane, Sterling şi Alli să reuşească ce au încercat în zadar Gerrard, Lampard, Beckham şi Rooney? Sunt Rakitic, Mandzukic şi Modric eroii aşteptaţi de la Suker şi Boban încoace? Drumul înapoi în istorie se termină, Cakir fluieră, 78.000 de fani fierb.
Trippier is the new Beckham
"Catapultat" pe bancă doar pentru că un jurnalist viclean l-a prins în ofsaid pe rigidul Sam Allardyce, Southgate e consecvent, ca orice englez. Aceeaşi echipă ca în optimi şi sferturi, aceeaşi tactică şi miza e pe faze fixe. Croaţii par mai flexibili, Modric şi Rakitic sunt obosiţi, dar clasa nu le-o ia nimeni. Teoretic, nu e loc de surprize în start, dar Luka, cu gândul la Balonul de Aur, e neglijent şi-l faultează pe Dele Alli la marginea careului. Prima şansă dintr-un meci strâns? Nu, primul gol! Pentru că Trippier (5) se transformă în Beckham, pune cu mâna o lovitură liberă peste zid, îl face inutil pe Subasic şi dă startul distracţiei. Mintea englezilor zboară spre marea finală, spre titlurile de Sir, iar jocul nu face decât să-i confirme. Maguire şi Stones închid orice poate semăna a culoar, însă au limite. Rebic (21 şi 32) are primele şanse, Kane e prins în ofsaid (23), apoi ratează singur cu Subasic (30) şi presiunea începe să se simtă. Lotul croaţilor e subţire, Dalic se uită degeaba spre bancă, dar are o doză de noroc când Lingard (35) trimite la o palmă de bară. În rest, linişte pe frontul croat, cel puţin până la finalul reprizei.
Naţiunea care renaşte
Croaţii au trecut prin lucruri mult mai grave decât un dezavantaj de un gol la pauza semifinalei de Cupă Mondială. Nici Pickford, nici 240 de minute jucate în optimi şi sferturi nu-i vor împiedica să lase ultima picătură de sânge la Moscova. Te uiţi la Perisic, Mandzukic, Lovren şi Vida şi îţi dai seama că sunt pregătiţi pentru orice! După un război teribil, nimic nu-i mai mişcă. Dalic nu face mare lucru, doar injecţia cu adrenalină. Englezii sunt molcomi în start de repriză, avertismentul vine de la Rakitic (65), dar nu e luat în calcul. Recuperat miraculos, Sime Vrsaljko centrează perfect, Walker - fundaşul dreapta transformat în central -, se culcă pe o ureche, Perisic vine, îi pune talpa deasupra capului (68) şi mută tabela din loc. 1-1, noţiunea de restart chiar se potriveşte, pentru că jocul se schimbă. Southgate trebuie să mute, pentru că bara lui Perisic (72) îi arată că aşa nu se mai poate. Intră Rashford, iese Sterling, însă momentumul e la croaţi. Mandzukic (83) îl nimereşte pe Pickford, Kane (90+3) are şansa loviturii de graţie, dar şi goleadorii mai ratează ţinta. 1-1 după 90 de minute e filmul în care ambele au mai jucat!
Mario e eroul!
Rose la Young şi Dier la Henderson, respectiv Pivaric la Strinic. Schimbări post pe post, pentru că nimeni nu riscă. Şi ritmul e lent, englezii caută fazele fixe, iar croaţii sunt mulţumiţi. Centrare Trippier, cap Dier (99), dar Vrsaljko e acolo când Subasic e depăşit. Pase în lateral, multe greşeli personale şi Mandzukic (105+1) sună trezirea cu o ocazie rarisimă. Apără Pickford, însă Anglia nu mai contează, cu toate că Southgate îşi strânge războinicii la mijloc în pauza dintre reprize. Preparatorul fizic al ex-iugoslavilor merită două medalii, oboseala nu există şi englezii se prăbuşesc, cu jucătorii importanţi inexistenţi. Ratează Brozovic (108), însă lecţia nu e învăţată. Walker respinge parcă pentru a-l face pe Guardiola să-şi pună mâinile în cap, Stones completează scenariul sumbru şi uită să plece de pe loc, iar astfel de gafe nu se iartă. Nu în semifinala de Cupă Mondială pentru care Mandzukic şi-ar da un rinichi doar să iasă învingător. Sprint scurt, şut cu stângul (110) şi gloria e aproape!
Cu experienţa sutelor de meciuri la nivel înalt, croaţii ştiu să omoare jocul. Southgate îl aruncă pe teren pe Vardy, aproape-l imploră să marcheze, dar Subasic, Vida şi Lovren formează un zid peste care nu treci. Un zid al voinţei, al ambiţiei, al determinării date de toate grelele încercări din carieră. Cakir fluieră "one last time", petrecerea luptătorilor începe!
Croaţia iese învingătoare dintr-o bătălie teribilă, se califică în prima finală de Mondial din istorie şi sâmbătă, de la ora 18:00, la Moscova, tot pe "Lujniki", are de trecut testul picat în urmă cu 20 de ani.
Prosport.ro
07.04.2026
21:07
3160
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
01.04.2026
11:44
2752
Vezi componența celor 12 grupe de la Cupa Mondială 2026, după ultimele meciuri de baraj
11.03.2026
21:16
5321
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
10.03.2026
21:18
3966
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
03.03.2026
15:09
4940
Toată planeta așteaptă vestea din Iran. CNN a scris despre decizia care va schimba totul pentru SUA
12.02.2026
20:38
7693
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
14.11.2025
20:02
21140
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
14467
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
12614
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
18463
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
16390
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
15127
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
18.04.2026
12:02
674
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
499
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
541
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
737
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
738
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
628
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
690
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
699
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
686
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
750
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
784
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
734
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
727
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1366
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1102
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
937
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
955
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
944
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
968
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
867
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1137
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
901
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
845
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
1008
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
1018
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














