Stiri

FOTO // Un TRACTOR – surpriza echipei Partidului „ȘOR” pentru satul Moara de Piatră

Actualitate 21.09.2020 14:06 Vizualizări1367
FOTO // Un TRACTOR – surpriza echipei Partidului „ȘOR” pentru satul Moara de Piatră

La solicitarea locuitorilor satului Moara de Piatră, echipa Partidului „ȘOR” a asigurat localitatea cu un tractor. Acesta va fi folosit la efectuarea lucrărilor de salubrizare în localitate. La ceremonia festivă de transmitere a unității de transport, care a avut loc în acest week-end, în ajunul hramului localității, au participat săteni, reprezentanți ai autorităților locale și ai echipei Partidului „ȘOR”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii parlamentare.

Primarul satului Moara de Piatră, Vera Cutrani, a mulțumit echipei lui Ilan Șor pentru suport, menționând că noul tractor va rezolva o problemă mai veche cu care se confruntă localitatea. „Noi am avut foarte mare nevoie de asemenea tehnică, dar bugetul limitat nu ne permitea să cumpărăm un tractor. Oamenii din sat cărau cu căruțele gunoiul, iar acum vom organiza mai bine acest proces. Mulțumim echipei Partidului „ȘOR” pentru că a fost receptivă la solicitarea noastră”, a spus Cutrani.

Prezenți la eveniment, reprezentanții echipei Partidului „ȘOR” au dat asigurări că formațiunea va munci în continuare în beneficiul comunităților.

Gestul echipei lui Ilan Șor a fost apreciat și de sătenii din Moara de Piatră. Ei spun că de acum încolo le va fi mai ușor să transporte deșeurile, iar localitatea va fi deveni mai curată.

La finalul ceremoniei festive a fost organizat un show cu focuri de artificii, de care s-au bucurat cel mai mult cei mici.

De la începutul acestui an, echipa Partidului „ȘOR” a implementat concomitent mai multe proiecte de dezvoltare în diferite raioane ale țării. „Proiectul iluminării stradale a avansat vertiginos în ultima perioadă, astfel că până la finele anului, străzile a peste o sută de localități din Moldova vor fi iluminate total. Un alt proiect este cel care prevede amenajarea unor terenuri de joacă pentru copii în peste o sută de localități cu primari din partea Partidului „ȘOR”. Până acum, 25 de terenuri de joacă au fost deja inaugurate. În orașele Orhei și Taraclia au fost desfășurate ample lucrări de renovare a infrastructurii rutiere.De asemenea, echipa lui Ilan Șor a extins în raioanele țării proiectul iluminării trecerilor de pietoni”, conchide sursa citată.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 565 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri