FOTO // Un nou teren de joacă a fost construit la inițiativa lui Ilan Șor, într-o localitate din sudul R. Moldova
848
„Sărbătoare mare pentru copiii din comuna Alava, raionul Ștefan Vodă. La inițiativa liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a fost construit și inaugurat un nou teren de joacă. Astfel, unul dintre cele mai de succes proiecte ale echipei sale, de a amenaja spații de joacă pentru copiii de la sate, acolo unde acestea lipsesc cu desăvârșire, capătă amploare. Echipa Partidului „ȘOR” susține că lucrurile bune nu se vor opri aici și că la Alava vor fi implementate mai multe proiecte menite să le îmbunătățească viața oamenilor”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii parlamentare.
Cu ocazia inaugurării terenului de joacă, Ilan Șor a menționat importanța construirii terenurilor de joacă în zonele rurale. „Acestea sunt o investiție în copii, care reprezintă viitorul țării. Este primul teren de joacă inaugurat de echipa noastră în acest an. Mă bucur că acesta a fost realizat la Alava, în sudul țării. Este un proiect foarte necesar pentru satele noastre. De la lansarea proiectului, într-un termen scurt, am construit peste 30 de terenuri de joacă. Vom continua cu astfel de programe, deoarece investim în viitorul țării”, a afirmat Șor.
Primarul comunei Alava, Veaceslav Sîvak, spune că terenul de joacă a fost construit într-un termen record. „Aș numi finalizarea acestui proiect o mică minune, care s-a produs datorită contribuției lui Ilan Șor. Din păcate, primăria nu are suficienți bani pentru astfel de proiecte, așa că implicarea Partidului „ȘOR” a fost binevenită”, a spus primarul.
La rândul său, vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Vitalie Balinschi, a afirmat, în cadrul festivității de inaugurare a terenului de joacă, că formațiunea își propune să transforme localitatea Alava în cel mai înfloritor sat din raionul Ștefan Vodă. „Vom veni și cu alte proiecte. Îl vom ajuta pe primar, astfel încât Alava să devină una dintre cele mai înfloritoare localități din raionul Ștefan Vodă”, a spus Balinschi.
Fostul președinte al raionului Ștefan Vodă, Nicolai Molozea, reprezentantul Partidului „ȘOR” în raion, a spus că formațiunea la care a aderat de curând este singura care realizează proiecte sociale importante pentru cetățeni, iar construirea terenurilor de joacă este unul dintre acestea. „Noi trăim pentru copii și trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru ca ei să fie fericiți”, a spus Molozea.
Prezent la evenimentul de inaugurare, deputatul Partidului „ȘOR”, Igor Himici, spune că asemenea proiecte mici sunt foarte importante pentru localitățile țării, pentru că sunt destinate copiilor, care reprezintă viitorul țării. „Acest proiect e pentru dezvoltarea copiilor noștri. Dacă nu vom investi în viitorul copiilor noștri, țara noastră nu va avea viitor”, a spus Himici.
Pe lângă faptul că s-au jucat la noul teren joacă, copiii s-au distrat împreună cu animatorii prezenți la eveniment. Cei mici sunt foarte bucuroși că vor avea unde să-și petreacă timpul liber. Fericiți sunt și părinții care și-au exprimat mulțumirea pentru amenajarea unui spațiu de joacă pentru copiii lor. Potrivit lor, terenul este dotat cu toate cele necesare, este iluminat și sunt convinși că toboganele, balansoarele și scrâncioburile vor fi ca un magnet pentru toți copiii din localitate.
Proiectul „Câte un teren de joacă pentru copii în fiecare sat” a fost lansat de Ilan Șor la sfârșitul lunii iulie 2020. Acesta prevede amenajarea terenurilor de joacă în localitățile conduse de primari ai Partidului „ȘOR”. Până acum au fost construite și inaugurate peste 30 de terenuri de joacă în localitățile din aproximativ 15 raioane, conchide sursa citată.
203
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
26.03.2026
03:11
302
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
305
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
340
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
366
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
497
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2828
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
451
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
491
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
510
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
109
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
26.03.2026
03:11
265
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
264
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
326
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
351
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
486
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2747
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
444
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
484
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
503
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
751
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
501
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
509
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
534
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
530
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
666
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
952
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
562
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
619
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
1038
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
598
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1609
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
663
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
688
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
685
Horoscopul zilei 25.03.2026
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40








Inapoi














