FOTO // SĂRBĂTOARE pentru femeile din diaspora moldovenilor de la Padova
3799
Alexandru Marcinschi, președintele asociației „Baștina” din or. Padova, Italia, ne-a relatat cum săbătoresc moldovenii din diaspora moldovenească sărbătorile creștine. În parohia ortodoxă „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din or. Padova, duminica trecută a fost sărbătorită Duminica Sfintelor Femei Mironosițe. Preotul Vasile Corja a felicitat toate bunicile, mamele și soțiile creștine care își trăiesc viața în Hristos și în Biserică și se fac vestitoare și transmițătoare ale credinței, contribuind în mod esențial la păstrarea identității generațiilor prezente și viitoare în orice loc din lume s-ar afla.
„Femeile Mironosițe din zilelele noastre sunt femeile credincioase care susţin financiar sau cu munca lor construcţia de biserici, împodobirea lor, ajutorarea săracilor, a copiilor orfani, a bătrânilor și bolnavilor. Ele reprezintă femeile care cer ajutorul lui Hristos pentru a putea creşte copiii în credinţă, pentru a fi soţii credincioase în familie şi femei evlavioase pentru a fi purtătoare de valori ale credinţei”, a explicat părintele Vasile Corja.

Pentru ca bucuria să fie deplină, Svetlana Visterniceanu, membru al Consiliului Bisericesc, împreună cu copiii parohiei, a organizat un progam artistic, cuprinzând cântece şi poezii dedicate mamei şi femeii creştine. Sărbătoarea s-a încheiat prin înmânarea de felicitări şi flori tuturor femeilor prezente în biserică din partea părintelui Vasile şi cu o masă comună cu bucate tradiţionale moldoveneşti.

În încheiere, preotul Vasile Corja a dorit ca harul Sfintelor Femei Mironosițe să se reverse peste toate bunicile, mamele și peste femeile creștine de pretutindeni!
25.01.2018
08:04
3024
Un român „ospitalier” a primit în casă un număr record de chiriaşi moldoveni. Surpriza poliţiei
04.11.2015
17:50
4838
EVADARE ca în filme, într-o închisoare din Franţa: Un român şi doi moldoveni au reuşit să fugă după ce au tăiat barele de la celulă
02.09.2015
10:28
3444
Cinci cetățeni ai R. Moldova, întorși din drumul spre UE
18.07.2015
14:02
3463
Doi moldoveni din Portugalia au fost decoraţi. Află ce merite au
20.06.2015
12:07
4127
Campania care își propune să aducă tinerilor AVENTURA VERII
09.06.2015
19:05
3173
Studiu // Câți dintre tinerii din R. Moldova își ascultă părinții privind profesia pe care s-o aleagă
04.06.2015
12:41
3682
FOTO // Operațiune de AMPLOARE: Ce-au făcut trei moldoveni în Olanda
21.02.2015
09:07
4648
Veste BUNĂ pentru moldovenii din Sankt Petersburg
28.01.2015
11:54
4061
FOTO // Trei moldoveni, REȚINUȚI cu ARMAMENT la Odesa
19.01.2015
11:32
2495
INTERZIS în Rusia! Peste o sută de moldoveni au fost opriți în ultimele zile la granița cu Federația Rusă
12.01.2015
12:26
3167
MII de moldoveni întorși din RUSIA, iar alți peste 400 au fost DEPORTAȚI
66
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
259
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
268
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
350
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
473
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
536
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
540
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
528
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
568
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
566
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
612
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
570
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
538
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
537
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
647
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
630
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
523
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
645
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
720
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
720
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
754
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
719
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
743
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
869
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
875
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
827
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














