FOTO // PRIMA vizită a unui oficial din R. Moldova în Ucraina, în plin RĂZBOI. Natalia Gavrilița a transmis un lot de AJUTOR umanitar ucrainenilor: "Este un gest de susținere din partea R. Moldova pentru poporul ucrainean"
6110
Guvernul R. Moldova a transmis astăzi Ucrainei prima tranșă dintr-un lot de ajutor umanitar în valoare totală de 24 de milioane de lei (1,2 mil. euro), în baza deciziei aprobate de Comisia pentru Situații Excepționale.
Premierul Natalia Gavrilița s-a deplasat astăzi în orașul ucrainean Mohyliv-Podilskyï pentru a transmite ajutoarele Guvernatorului regiunii Vinnița, Serghei Borzov.
„Acest ajutor este un gest de susținere din partea poporului R. Moldova pentru poporul ucrainean. Din prima zi de război, toată societatea s-a mobilizat ca să ajute miile de oameni care s-au refugiat în țara noastră. Deși R. Moldova are suficiente probleme, considerăm absolut necesar să îi ajutăm pe vecinii noștri ucraineni care traversează o perioadă extrem de dificilă”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.
„Din partea celor 16 mii de angajați ai afacerilor interne, salvatori, pompieri, polițiști, am transmis un mesaj de încurajare pentru colegii noștri din Ucraina. Cei care acum luptă pentru pace, pot să fie liniștiți pentru familiile lor, care se află în Moldova, pentru copiii lor, cei care abia fac primii pași și pentru cei care învață primele cuvinte. Pentru noi toți, cuvântul „Pace” are o valoare supremă. Din puținul pe care-l avem, vom ajuta cu tot ce ne stă în puteri”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco.
Lotul include stocuri furnizate de următoarele instituții:
- Ministerul Muncii și Protecției Sociale: lenjerie de pat, seturi de igienă pentru femei și copii, dezinfectant, paturi, scutece și seturi de baie, dar și produse alimentare nealterabile, în valoare de circa 430 de mii de euro;
- Inspectoratul General pentru Situații de Urgență: seturi de igienă pentru familie, saci de dormit, saltele, pături, perne, mănuși și măști chirurgicale și alte bunuri, în valoare de peste 230 de mii de euro;
- Ministerul Sănătății: medicamente, consumabile și echipament medical, în sumă de peste 150 de mii de euro;
- Agenția Rezerve Materiale: consumabile și echipament medical și stații și pompe electrice în valoare de peste 370 de mii de euro;
- Agenți economici: produse alimentare și de primă necesitate în sumă de 15.700 euro.
De la Vinnița, cele șapte camioane cu produse vor fi distribuite conform necesităților instituțiilor din diferite sate și orașe ucrainene. Cel de-al doilea lot de ajutoare umanitare este planificat să fie distribuit țării vecine în perioada următoare.
24.02.2026
01:58
226
SUA reduc prezenţa diplomatică la Beirut şi evacuează personalul neesenţial pe fondul tensiunilor dintre Israel, Hezbollah şi Iran
24.02.2026
00:28
323
Investitorii își împart pariurile între OpenAI și Anthropic: vechea „loialitate” din venture capital se destramă în cursa pentru inteligența artificială
24.02.2026
00:12
324
Ambasadorul SUA la Paris evitat pentru a doua oară convocarea la Quai d’Orsay, după criticile privind moartea activistului Quentin Deranque
23.02.2026
23:13
349
Explozie la o staţie dezafectată din Mîkolaiv: şapte poliţişti răniţi, anchetă privind un posibil atac terorist după incidentul mortal de la Liov
23.02.2026
22:52
319
Liderul Google Cloud AI explică cele trei frontiere esențiale ale modelelor de inteligență artificială
23.02.2026
22:19
390
Anthropic acuză trei laboratoare chineze de AI că au extras masiv capabilitățile lui Claude pe fondul disputelor SUA‑China privind exportul de cipuri
23.02.2026
22:17
355
Uber își lansează divizia de vehicule autonome pentru a deveni infrastructura-cheie a erei robotaxiurilor și livrărilor fără șofer
23.02.2026
21:59
386
Americanii distrug camerele de supraveghere Flock folosite pentru urmărirea imigranților
23.02.2026
21:23
514
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
23.02.2026
21:05
424
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
23.02.2026
20:49
334
Startupul Guide Labs lansează Steerling-8B, primul LLM open‑source cu trasabilitate completă a fiecărui token în datele de antrenament
23.02.2026
20:47
421
Mărire de temperatură și ploi de februarie în Republica Moldova – marți, 24.02.2026
24.02.2026
01:58
108
SUA reduc prezenţa diplomatică la Beirut şi evacuează personalul neesenţial pe fondul tensiunilor dintre Israel, Hezbollah şi Iran
24.02.2026
00:28
306
Investitorii își împart pariurile între OpenAI și Anthropic: vechea „loialitate” din venture capital se destramă în cursa pentru inteligența artificială
24.02.2026
00:12
304
Ambasadorul SUA la Paris evitat pentru a doua oară convocarea la Quai d’Orsay, după criticile privind moartea activistului Quentin Deranque
23.02.2026
23:13
337
Explozie la o staţie dezafectată din Mîkolaiv: şapte poliţişti răniţi, anchetă privind un posibil atac terorist după incidentul mortal de la Liov
23.02.2026
22:52
310
Liderul Google Cloud AI explică cele trei frontiere esențiale ale modelelor de inteligență artificială
23.02.2026
22:19
383
Anthropic acuză trei laboratoare chineze de AI că au extras masiv capabilitățile lui Claude pe fondul disputelor SUA‑China privind exportul de cipuri
23.02.2026
22:17
350
Uber își lansează divizia de vehicule autonome pentru a deveni infrastructura-cheie a erei robotaxiurilor și livrărilor fără șofer
23.02.2026
21:59
381
Americanii distrug camerele de supraveghere Flock folosite pentru urmărirea imigranților
23.02.2026
21:23
508
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
23.02.2026
21:05
419
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
23.02.2026
20:49
329
Startupul Guide Labs lansează Steerling-8B, primul LLM open‑source cu trasabilitate completă a fiecărui token în datele de antrenament
23.02.2026
20:47
416
Mărire de temperatură și ploi de februarie în Republica Moldova – marți, 24.02.2026
394
Fanii Xbox, în furtună după plecarea lui Phil Spencer și instalarea unei șefe cu profil de AI în fruntea diviziei de gaming
23.02.2026
20:23
419
Veto-ul Ungariei blochează al 20-lea pachet de sancţiuni UE contra Rusiei, în timp ce Kaja Kallas limitează diplomaţii ruşi la Bruxelles şi vizele pentru ruşii care au luptat în Ucraina
23.02.2026
19:33
382
Aplicația de știri Particle integrează AI pentru a extrage automat clipuri relevante din podcasturi și a le atașa articolelor din feed
23.02.2026
19:26
446
Unicornul cuantic finlandez IQM se pregătește de listare la bursă printr-un SPAC, la o evaluare de 1,8 miliarde de dolari
23.02.2026
19:24
370
Spotify lansează în Marea Britanie și alte piețe playlisturi create cu ajutorul inteligenței artificiale pe baza comenzilor text
23.02.2026
18:36
502
Hackeri chinezi au exploatat breșe VPN pentru a accesa rețelele a peste o sută de clienți Ivanti, inclusiv contractori militari
23.02.2026
18:02
450
Negocieri de pace Ucraina–Rusia, mediate de SUA, ar putea avea loc la sfârșitul săptămânii, anunță șeful de cabinet al lui Zelenski
23.02.2026
18:02
492
Atac ucrainean asupra conductei Drujba tensionează relaţiile cu Ungaria, care ameninţă să blocheze sancţiunile UE şi împrumutul pentru Kiev
23.02.2026
17:52
396
Nisporeni, desemnată Capitala Sportului 2026: investiții de 2 milioane de lei și zeci de evenimente pentru toate vârstele
23.02.2026
17:29
528
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu o delegație daneză privind sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE
23.02.2026
17:20
551
Reconstrucţia Ucrainei după război va costa 588 de miliarde de dolari în zece ani, de trei ori PIB-ul estimat pentru 2025, locuinţele, transporturile şi energia fiind cele mai afectate sectoare
459
Insularii din Jersey, avertizați asupra pericolelor imaginilor generate de inteligența artificială
23.02.2026
16:47
587
Granturi de până la 60% pentru promovarea exporturilor moldovenești: Agenția de Investiții lansează noua ediție a Programului „BRIDGE Export”
SUA reduc prezenţa diplomatică la Beirut şi evacuează personalul neesenţial pe fondul tensiunilor dintre Israel, Hezbollah şi Iran
Investitorii își împart pariurile între OpenAI și Anthropic: vechea „loialitate” din venture capital se destramă în cursa pentru inteligența artificială
Ambasadorul SUA la Paris evitat pentru a doua oară convocarea la Quai d’Orsay, după criticile privind moartea activistului Quentin Deranque
Explozie la o staţie dezafectată din Mîkolaiv: şapte poliţişti răniţi, anchetă privind un posibil atac terorist după incidentul mortal de la Liov
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40





Inapoi














