FOTO // Patru polițiști de la „Fulger”, arși de vii în mașina cu muniții pe care le duceau colegilor ce luptau în 1992 la Nistru: „Au plătit cu propria viață prețul liniștii noastre”
2388
IGP
Patru polițiști cu vârste între 23 și 41 de ani au ars de vii, acum 32 de ani, în mașina cu care duceau muniții colegilor din tranșee ce apărau integritatea teritorială și independența R. Moldova în războiul din 1992.
Este vorba despre locotenentul major Nicolae Țurcanu (25 de ani), sergentul Valeriu Dumbravă (23 de ani), plutonierii Valeriu Cordineanu (23 de ani) și Andrei Izbaș (41 de ani).

Tragedia s-a produs pe 3 aprilie 1992, lângă satul Gâsca, raionul Căuşeni, iar cei patru polițiști n-au avut nicio scăpare.
Miercuri, în ziua când s-au împlinit 32 de ani de la acel eveniment, colegii din Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” a Inspectoratului General al Poliției au mers la mormintele celor patru eroi, au depus flori și au aprins lumânări pentru a-i comemora.
„Prin sacrificiul lor, cei patru eroi vor rămâne în memoria generaţiilor viitoare un model de bărbăţie, care au înscris o pagină de neuitat în lupta pentru independenţa ţării și au plătit cu propria viaţă preţul liniştii noastre”, se arată într-un mesaj al Brigăzii „Fulger”.
Cei patru polițiști, care au ars de vii acum 32 de ani în automobilul cu muniții destinat pentru aprovizionarea colegilor de pe poziții, au fost decorați post-mortem cu Ordinul „Ștefan cel Mare”.


Menționăm că la războiul din 1992 de la Nistru, provocat de separatiștii din Transnistria sprijiniți de armata rusă, au participat circa 40 000 de cetățeni ai R. Moldova, dintre care 299 au decedat, iar 289 au rămas invalizi. În prezent, în R. Moldova sunt circa 20 de mii de veterani care au luptat pentru independența și integritatea republicii.
06.04.2026
21:10
163
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
328
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
261
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
335
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
318
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
369
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
555
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
461
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
405
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
458
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
21:10
115
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
308
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
247
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
326
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
308
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
346
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
529
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
456
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
400
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
452
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
511
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
571
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
590
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
589
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1051
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
983
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1093
Horoscopul zilei 05.04.2026
1228
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1087
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1516
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1194
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1156
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1149
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1275
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1471
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














