Stiri
FOTO // Partidul „ȘOR” a inaugurat două terenuri de joacă pentru copii în alte două sate
Actualitate
05.08.2020
13:26
1520
1520
Proiectul „Câte un teren de joacă pentru copii în fiecare sat”, i-a amploare. În mai puțin de două săptămâni de la lansarea proiectului inițiat de liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șoar, au fost date în exploatare patru terenuri de joacă. Ultimele două terenuri de joacă au fost inaugurate în localitatea Maximovca, raionul Anenii Noi și în satul Dușmani, raionul Glodeni.
La evenimentul de inaugurare din cele două localități au participat funcționari locali, deputați din partea Partidului „ȘOR”, zeci de copii și părinții acestora, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.
Ilan Șor i-a felicitat pe locuitorii din ambele sate cu noua realizare. „Pentru echipa noastră mai presus de orice este bunăstarea cetățenilor. Noi ne ținem de promisiuni. Pas cu pas, construim în țara noastră adevărata Europă”, a spus Ilan Șor pentru locuitorii din Maximovca.
„Eu și echipa mea am promis că fiecare sat cu primari din partea formațiunii noastre va avea în acest an iluminat stradal, terenuri de joacă. La anul vom renova drumurile, după care grădinițele și școlile. Noi avem un program de dezvoltare a satelor pentru următorii patru ani, astfel ca la sate să fie traiul cel mai bun”, a spus Ilan Șor locuitorilor din satul Dușmani.
Deputata Reghina Apostolova a menționat că susținerea tinerelor familii și a copiilor este una dintre prioritățile Partidului „ȘOR”. „Este bogat acel sat care are mulți copii, pentru că ei sunt viitorul nostru. Proiectul cu terenurile de joacă este important pentru că le oferim copiilor condiții necesare de joacă și de dezvoltare”, a remarcat deputata Apostolova.
Deputatul Vadim Fotescu a spus că inaugurarea a încă unui teren de joacă este o nouă realizare și o sărbătoare pentru întreaga echipă. „Ceea ce are mai de preț o țară sunt copiii. Atunci când îi vezi pe ei fericiți, înțelegi că munca ta nu a fost depusă în zadar. Partidul „ȘOR” încă odată a demonstrat că este un partid al faptelor, vom continua să realizăm cât mai multe proiecte”, a spus Fotescu.
A împărtășit bucuria alături de cetățenii din satul Dușmani, Glodeni, și vicepreședinta fracțiunii Partidului „ȘOR”, deputata Violeta Ivanov. „Nu ne limităm doar la acest proiect. Dvs. ați văzut că acolo unde sunt primari din partea Partidului „ȘOR”, acolo se văd rezultate muncite și acolo oamenii trăiesc mult mai bine. Am început cu Orhei și ați văzut cât de mult s-a schimbat în bine. Ne dorim foarte mult ca să mergem în toată țara cu proiecte frumoase”, a afirmat Ivanov.
Sursa citată amintește că pe 23 iulie, la inițiativa lui Ilan Șor, a fost lansat proiectul „Un teren de joacă pentru copii în fiecare localitate”. Primele două terenuri de joacă pentru copii din cadrul acestui proiect au fost inaugurate în comuna Cuhnești, raionul Glodeni, și la Constantinovca, raionul Edineț.

Stiri relevante
31.10.2026
23:07
416
Vreme în răcire treptată în Republica Moldova: 1–7 noiembrie 2026
31.10.2026
20:31
563
Evacuații din Oleshky au revenit în Ucraina prin Rusia și Belarus
31.10.2026
20:28
600
SUA au avertizat Rusia despre o amenințare credibilă la Muzeul Țarițîno din Moscova
31.10.2026
18:55
541
Moldova în clasamentul educației și al costurilor: 411,93 puncte și 2.921 de dolari pe lună
31.10.2026
18:51
600
O dronă a intrat în spațiul aerian al R. Moldova și l-a părăsit; nordul și centrul au fost redeschise
31.10.2026
18:38
695
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
31.10.2026
18:14
618
România, în contextul datoriilor pe locuitor: Elveția conduce clasamentul
31.10.2026
17:34
586
Autopsiile celor 69 de victime s-au încheiat: 36 de persoane identificate, iar 67 sunt date dispărute
31.10.2026
16:47
540
Trei cadavre, găsite în ruinele unui bloc cu cinci etaje incendiat la Clermont-Ferrand
31.10.2026
15:56
755
Mojtaba Khamenei avertizează SUA și Israelul să nu atace Iranul și amenință cu ripostă fără limită geografică
31.10.2026
14:00
609
TikTok aduce faimă și cozi în satul Brontë, în această toamnă
31.10.2026
13:53
615
Un mort și șase răniți într-un atac armat la un magazin de Halloween din California
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
Top stiri
31.10.2026
23:07
385
Vreme în răcire treptată în Republica Moldova: 1–7 noiembrie 2026
31.10.2026
20:31
541
Evacuații din Oleshky au revenit în Ucraina prin Rusia și Belarus
31.10.2026
20:28
577
SUA au avertizat Rusia despre o amenințare credibilă la Muzeul Țarițîno din Moscova
31.10.2026
18:55
522
Moldova în clasamentul educației și al costurilor: 411,93 puncte și 2.921 de dolari pe lună
31.10.2026
18:51
579
O dronă a intrat în spațiul aerian al R. Moldova și l-a părăsit; nordul și centrul au fost redeschise
31.10.2026
18:38
675
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
31.10.2026
18:14
599
România, în contextul datoriilor pe locuitor: Elveția conduce clasamentul
31.10.2026
17:34
571
Autopsiile celor 69 de victime s-au încheiat: 36 de persoane identificate, iar 67 sunt date dispărute
31.10.2026
16:47
529
Trei cadavre, găsite în ruinele unui bloc cu cinci etaje incendiat la Clermont-Ferrand
31.10.2026
15:56
738
Mojtaba Khamenei avertizează SUA și Israelul să nu atace Iranul și amenință cu ripostă fără limită geografică
31.10.2026
14:00
598
TikTok aduce faimă și cozi în satul Brontë, în această toamnă
31.10.2026
13:53
604
Un mort și șase răniți într-un atac armat la un magazin de Halloween din California
31.10.2026
13:17
671
Nawrocki convoacă partidele la consultări, în plină criză politică în Polonia
31.10.2026
12:36
708
Horoscopul zilei 31.10.2026
31.10.2026
09:31
697
„Nu vreau să fim singuri”: provocările pacienților cu epilepsii rare în România
31.10.2026
07:50
795
Zelenski cere o soluție pentru livrarea rapidă a celor 500 de rachete Patriot aprobate de SUA
31.10.2026
07:14
897
Fire Point afirmă că sistemele sale pot executa misiuni fără conexiunea SpaceX
31.10.2026
06:17
917
Mai multe cartiere din Kiev au rămas fără apă după atacul rusesc
31.10.2026
06:12
790
Registrul bolilor rare, blocat de aproape doi ani. Rafila propune simplificarea procedurii
31.10.2026
06:03
938
De ce hackerii de elită ai Coreei de Nord sunt principalii suspecți în atacul asupra Binance
31.10.2026
04:14
964
Lavrov nu a dat semne de flexibilitate la reuniunea G20 din SUA, spune Kaja Kallas
31.10.2026
03:56
943
Suspendarea șefului Curții Constituționale amplifică tensiunile în Polonia. Nawrocki revine de urgență la Varșovia
31.10.2026
01:39
1045
SUA aprobă vânzarea către Ucraina a 500 de rachete Patriot, în valoare de 2,1 miliarde de dolari
31.10.2026
01:21
843
Iubire, noroc și magie: de ce apelează tinerii la vrăjitoare online?
31.10.2026
00:44
1073
SUA anulează fotografia de grup la G20 după opoziția europenilor față de Lavrov
30.10.2026
23:49
1139
Evacuarea din Oleşkî s-a încheiat. Ce întrebări rămân despre destinația locuitorilor
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Actualitate
Parteneri
Stiri
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri