FOTO // Mărturia unui supraviețuitor al tragediei aviatice din Columbia: Trăiesc pentru că am respectat procedurile de siguranță. Alți pasageri s-au ridicat și au început să țipe
2471
Sursa: romanialibera.ro Doar șase persoane au supraviețuit incidentului aviatic care a avut loc, miercuri, în Columbia, soldat cu 71 de victime. La bordul avionului se afla echipa de fotbal Chapecoense, din care doar trei fotbaliști au supraviețuit, cât și 20 de jurnaliști sportivi, care urmau să participe la finala Cupei Sudamericană, al doilea mare turneu de fotbal din America de Sud. Totodată, printre supraviețuitori se află și un membru al echipajului, un jurnalist și o însoțitoare de bord.
Erwin Tumiri, unul dintre membrii echipajului de zbor, a mărturisit că respectarea întocmai a procedurilor de siguranță i-a asigurat supraviețuirea. În timp ce avionul care transporta 77 de pasageri începuse să se prăbușească într-o zonă montană, mai mulți pasageri și-au părăsit locurile și au început să strige speriați, informează Daily Mail.
„Am așezat bagajele între picioare, astfel încât să am o poziție fetală. În caz de accidente, aceasta este poziția recomandată. În tot acest timp, mulți s-au ridicat și au început să țipe”, le-a spus Erwin Tumiri echipajelor de intervenție care l-au scos dintre rămășițele avionului prăbușit în munții Cerro Gordo.
O altă supraviețuitoare este stewardesa Ximena Suarez. Ea a declarat unui oficial guvernamental că, în timp ce avionul pierdea din altitudine, luminile s-au închis. „Nu îmi amintesc altceva”, a mai spus ea.
Alte trei persoane au fost identificate de Autoritatea civilă a Columbiei, ca fiind fotbaliști de la echipa Chapecoense. Este vorba despre Alan Ruschel, în vârstă de 27 de ani, Helio Neto, în vârstă de 31 de ani și Jackson Follman, în vârstă de 24 de ani. Și jurnalistul Rafael Valmorbida, care lucra pentru Radioul West Capital, având o experiență de 20 de ani, a fost găsit în viață.
„Familia mea, prietenii mei, unde sunt ei?”, a întrebat Alan Ruschel, în timp ce a fost găsit de salvatori.
Neto și Valmorbida sunt internați la terapie intensivă, în stare „foarte sensibilă, dar stabilă”, a precizat Guillermo Molina, șeful clinicii la care răniții sunt internați. Fotbalistul Helio Neto are afecțiuni craniane, toracice și pulmonare, cât și mai multe răni la genunchi. Și Alan Ruschel este internat la terapie intensivă, însă starea lui este stabilă, a spus managerul clinicii în care este internat, Dr. Ana Maria Gonzalez.
Potrivit acesteia, cei doi membri ai echipajului sunt în afara oricărui pericol, dar medicii îi țin sub observație. Cu toate acestea, în cazul fotbalistului Jackson Follman, medicii i-au amputat un picior, potrivit purtătorului de cuvânt al echipei, Gelson Dalla Costa.
Un alt pasager salvat a fost fotbalistul Marcos Danilo Padilha, însă el a murit în drum spre spital.
Cum s-a produs accidentul
Inițial, se credea că pilotul avionului, Miguel „Micky” Quiroga a renunțat la combustibilul aeronavei, astfel încât să nu explodeze în timp ce se apropia de aterizarea la Medellin. Astfel, o ipoteză era că supraviețuitorii au rămas în viață datorită deciziei rapide luate de pilor. Însă investigatorii susțin că este „foarte suspicios” că avionul nu a explodat, astfel că o ipoteză ar fi că aeronava a rămas fără combustibil. Potrivit anchetatorilor, avionul a fost afectat puternic de impactul cu solul, cutiile negre nu au putut fi găsite.
În timpul operațiunilor de salvare de marți noapte, echipele de intervenție au reușit să recupereze aproape toate corpurile, care au fost repatriate în Brazilia și Bolivia. La bord se afla echipa braziliană Chapecoense Real care a reușit performanța de a ajunge în finala Cupei Sudamericană, după un sezon în care au sfidat toate regulile și au învins cluburi mai mari.
După tragedia din Columbia, Brazilia a decretat trei zile de doliu național. Înainte de accidentul aviatic, echipa de fotbal braziliană Chapecoense era puțin cunoscută în afara țării.
Clubul Associação Chapecoense de Futebol a fost fondat în 1973. Din 1979 și până în 2014, echipa nu a avut o performanță remarcabilă, însă în urmă cu doi ani a reușit performanța de a ajung în Grupa A, ceea ce a reprezentat o realizare semnificativă pentru un club sportiv mic. Potrivit The Telegraph, pentru moment nu se cunoaște numărul exact al fotbaliștilor care erau în avion, însă presa locală precizează că trei jucători, Marcos Danilo, Alan Ruschel și Jackson Follmann, ar putea fi încă în viață.
Echipa urma să joace cel mai important meci din istoria clubului, în finala Cupei Libertadores ( n.r. - echivalentul Ligii Campionilor). Fanii au primit cu tristețe vestea. Astfel, mii de oameni au ieşit pe străzile din Brazilia pentru a aduce un omagiu celor care și-au pierdut viața. Ei s-au adunat și pe stadionul Chapecoense, scandând numele fotbaliştilor.




Sursa: romanialibera.ro
26.11.2018
20:03
3940
Povestea unui ACCIDENT aviatic // Cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic
13.02.2018
11:20
1857
Cuplul care a SUPRAVIEŢUIT accidentului aviatic din Rusia, după ce şi-a schimbat biletele de avion în ultimul moment
18.07.2017
18:40
3074
Anunț DRAMATIC, la trei ani de la doborârea zborului MH17 Malaysia Airlines deasupra Ucrainei
16.01.2017
13:30
1613
TRAGEDIE // Cel puţin 32 de morţi, în urma prăbuşirii unui avion peste mai multe case în Kîrgîzstan
31.12.2014
18:20
2777
Avion ucrainean, PRĂBUȘIT în munți
18.07.2014
19:44
3276
Un olandez vorbeşte pentru Ziarul NAŢIONAL despre prietenul său UCIS în „avionul morţii"
18.07.2014
16:09
2371
Cine sunt victimele accidentului din Ucraina: Familii, restauratori, specialişti în domeniul SIDA şi un senator
24.02.2025
10:38
2793
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4955
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21791
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
15.06.2026
10:58
223
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
308
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
535
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
584
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
761
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1165
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2428
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1375
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1922
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1813
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1893
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2357
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2055
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1903
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1965
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1853
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2502
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2254
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2235
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
2079
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1833
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1830
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1584
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1339
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
1351
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
1293
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














