FOTO // Maia Sandu a dat START lucrărilor unui proiect de amploare la Edineț: „Peste 18 mii de locuitori vor avea APĂ bună la robinet grație fondurilor EUROPENE”
10363
Peste 18 000 de locuitori din municipiul Edineț vor avea la robinete apă de calitate, grație unui proiect de modernizare și extindere a rețelei de aprovizionare cu apă, finanțat din fonduri europene. Președintele Maia Sandu, cu o cască pe cap, a participat astăzi la inaugurarea oficială a șantierului.
„Împreună cu ES Janis Mazeiks, Ambasadorul UE în R. Moldova, și cu reprezentanții Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, care implementează proiectul, am vizitat șantierul unde deja au început lucrările de renovare a rețelei de apă și am discutat cu oamenii care muncesc acolo. Rețeaua modernizată de aprovizionare va aduce apă potabilă de calitate în locuințele, școlile, grădinițele, spitalele și instituțiile din Edineț. Astfel, peste 18 000 de locuitori din nordul republicii vor avea apă bună la robinet datorită acestui proiect”, a precizat șefa statului.
Președintele republicii a adăugat că asemenea proiecte vor fi realizate în toate regiunile R. Moldova.
„Am mulțumit UE și Germaniei pentru sprijinul financiar oferit pentru proiectele din Edineț, dar și din multe alte localități ale republicii. Noi vom continua să identificăm și să valorificăm resurse pentru investiții în infrastructură, astfel încât asemenea proiecte de dezvoltare să fie realizate în toate regiunile. Condițiile bune de trai în sate și orașe, alături de locurile de muncă bine plătite, sunt șansa noastră ca oamenii să rămână acasă și să contribuie la prosperarea comunităților și a republicii noastre”, a conchis Maia Sandu.
Proiectul este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.
Menționăm că valoarea totală a proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț” este de 58,7 milioane de lei, dintre care 50,7 milioane de lei sunt acordate de Uniunea Europeană, iar alte opt milioane reprezintă contribuție locală.
Grație acestui proiect, la Edineț urmează să fie reabilitate și extinse 40 km de rețele de alimentare cu apă, care, prin cele 2 778 de conexiuni, vor asigura cu apă potabilă sigură 18 235 de locuitori ai orașului, fără întreruperi.
Cu suportul Ministerului German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), ÎM „Apă-Canal Edineț” beneficiază de un suport financiar în valoare de 34 000 de euro, care include un laborator dotat cu echipament pentru monitorizarea calității apei, echipament pentru detectarea scurgerilor de apă, personal dotat cu îmbrăcăminte și echipamente de protecție. Totodată, specialiștii ÎM au fost instruiți cum să gestioneze diverse aspecte legate de managementul calității, planificarea afacerii, relații cu clienții și extinderea în continuare a serviciilor către comunele învecinate.
94
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
359
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
541
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
534
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
442
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
495
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
474
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
510
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
715
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
585
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
2
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
355
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
537
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
531
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
439
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
493
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
472
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
508
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
713
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
582
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
514
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
553
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
616
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
707
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
671
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
674
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1109
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1026
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1132
Horoscopul zilei 05.04.2026
1270
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1132
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1562
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1220
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1190
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1199
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1311
Horoscopul zilei 04.04.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














