FOTO // L-am naturalizat, ne-a reprezentat și a CÂȘTIGAT titlul de cel mai bun sportiv moldovean în 2015. Urmează o medalie la JO de la Rio de Janeiro
3303
Britanicul naturalizat Aaron Cook, primul luptător de taekwon-do care va reprezenta R. Moldova la Jocurile Olimpice, a fost desemnat de Asociația Presei Sportive din Moldova (APSM) cel mai bun sportiv moldovean în anul 2015. Acesta i-a devansat pe canotorul Serghei Tarnovski, locul trei la Campionatul Mondial, și pe halterofilul Oleg Sârghi, medaliat cu aur la Campionatul European.
În cadrul Galei laureaților Presei Sportive, care a avut loc la Banquet Hall Forum, Aaron Cook a fost surprins să afle că anume dânsul a fost desemnat cel mai bun sportiv în anul 2015. „Sunt foarte fericit să ridic acest premiu, acest trofeu foarte important. Pentru mine este o mândrie să am tricolorul pe echipament și să reprezint țara. Deja am început să învăț limba română. Sper din tot sufletul că voi face o figură frumoasă la Jocurile Olimpice. Practic, R. Moldova mi-a oferit o a doua șansă, iar eu voi încerca să nu dezamăgesc. Voi cânta imnul R. Moldova în cazul în care voi urca pe podiumul de premiere în Brazilia”, a spus Cook, după ce a primit trofeul de la ministra Tineretului și Sportului, Loretta Handrabura.
De asemenea, Cook, medaliat cu bronz la Campionatul Mondial, a primit un cec în valoare de 35 de mii de euro de la președintele Federației de taekwon-do, Igor Iuzifovici. „Când le-am propus celor de la Comitetul Național Olimpic să-l naturalizăm pe Aaron, m-au privit circumspect. Eu am crezut din prima clipă în potențialul lui Aaron Cook, iar dânsul nu a dezamăgit. Avem șanse foarte mari să venim cu o medalie de la Jocurile Olimpice, iar acest lucru ne va face cunoscută țara în toată lumea”, a menționat Iuzifovici.
Cei mai buni zece sportivi ai anului au primit cadouri de valoare din partea APSM, inclusiv echipament sportiv de la firma „Boviline”, abonamente la centrul „Alexia”, precum și premii bănești. „Această tradiție de a desemna cei mai buni sportivi din Moldova ne oferă posibilitatea să ne întâlnim la sfârșit de an într-o atmosferă mai degajată. De multe ori desemnarea celui mai bun sportiv naște fel de fel de controverse. Unii pot fi de acord, alții nu, dar asta e decizia jurnaliștilor sportivi din R. Moldova. Noi, cei din APSM, încercăm să ținem cont de rezultatele pe care le-au înregistrat sportivii și să fim cât mai obiectivi. Sper că, la anul viitor, după JO de la Rio de Janeiro, misiunea noastră va fi mult mai dificilă. Adică, să avem cât mai mulți medaliați”, a menționat președintele APSM, Eduard Ciobanu.
Premii importante au primit și ziariștii sportivi, care au reflectat în mass-media din R. Moldova reușitele campionilor noștri.
Sportivul anului 2015, la categoria tinere talente, a fost desemnată Alexandra Emilianov (atletism), care a ocupat primul loc la Campionatul Mondial de Juniori și a devenit medaliată cu aur la Festivalul Olimpic al Tineretului European.
Cea mai bună echipă a fost desemnată campioana R. Moldova la fotbal, FC Milsami. Echipa din Orhei a câștigat în premieră titlul de campioană și a avut o prestație bună în preliminariile Ligii Campionilor și Ligii Europa.
Cel mai bun antrenor a fost ales Alexandru Chirpicenco, cel care a contribuit ca Serghei Tarnovski să termine pe locul trei la Campionatul Mondial de caiac-canoie.
18.12.2018
14:38
17.12.2018
18:57
19.10.2016
09:42
04.07.2016
15:00
18.11.2015
16:28
07.10.2015
15:28
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare























