FOTO // Echipa lui Ilan Șor continuă să construiască drumuri în raionul Orhei. La Furceni și Brănești au fost INAUGURATE două porțiuni de drumuri
2809
Bucurie mare pentru locuitorii satelor Furceni și Brănești din comuna Ivancea, raionul Orhei. Echipa Ilan Șor din raion a inaugurat două porțiuni de drum betonate, care, până nu demult, le dădea mari bătăi de cap localnicilor, se arată într-un comunicat de presă al Partidului „ȘOR”.
Locuitorii din localitățile respective sunt foarte mulțumiți că au parte de drum bun, după ani în șir de așteptare. „Ne bucurăm că ne-a fost reparat drumul. Îi mulțumim dlui Șor, care ne-a ajutat la repararea acestui drum. Să-i ajute Dumnezeu să facă tot ce și-a pus în plan”, a menționat o locuitoare a satului Furceni.
„Până nu demult, nu era chip de mers nici cu mașina, nici cu căruța. Mulțumim tuturor celor care au făcut acest drum. Acum este foarte bine. Putem merge pe el și în transport, și pe jos, și ziua și pe întuneric. Să țină cât mai mult timp”, a afirmat un bărbat din satul Furceni.
„Au trecut vreo 40 de ani de când mi-am construit casă aici și vă spun sincer, după orice ploaie torențială, pe acest drum, se forma o râpă adâncă. Suntem foarte recunoscători că s-a reparat acest drum și că măcar la bătrânețe vom merge pe un drum bun”, a spus o pensionară din satul Brănești.
Primarul comunei Ivancea, Boris Ochișor, localitate din care fac parte satele Furceni și Brănești, a spus că pentru renovarea acestor drumuri s-au cheltuit câteva sute de mii de lei. Banii au fost alocați din bugetul Primăriei, la inițiativa echipei Partidului „ȘOR”. „Am luat decizia să betonăm aceste drumuri, pentru că o altă soluție nu exista. Drumurile erau foarte deteriorate. În urma ploilor abundente, practic nu a mai rămas nimic din ele. Intenționăm să reparăm și celelalte drumuri. Lucrările au durat o lună și jumătate. Mulțumim tuturor pentru sprijinul acordat și că am reușit să rezolvăm aceste probleme serioase”, a menționat primarul Boris Ochișor.
Potrivit președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu, în satele din comuna Ivancea au fost lansate cele mai importante proiecte implementate de echipa Partidului „ȘOR”, cum ar fi construirea terenurilor de joacă, iluminatul stradal și magazinele sociale. Toate astea demonstrează că, pentru echipa Partidului „ȘOR”, comuna Ivancea este una dintre cele mai importante, cu perspectivă, în care vor fi continuate investițiile pentru dezvoltarea acesteia.
„Mă bucur că am reușit să finalizăm un alt proiect important – construirea acestor porțiuni de drum. Vom prelua experiența de a betona drumurile, în special cele care sunt în pantă, și nu de a le asfalta, deoarece este cea mai bună soluție, care îi oferă drumului o durabilitate mult mai mare. Și întreținerea drumurilor de beton este mai puțin costisitoare decât drumurile asfaltate. Vă spun toate astea pentru ca să înțelegeți cât de important este ca banul public să fie gestionat cum se cuvine”, a spus Dinu Țurcanu.
Un alt proiect mare, pe care președintele raionului vrea să-l dezvolte la Orhei se referă la dezvoltarea turismului rural. „Potențialul comunelor Ivancea și Trebujeni este unul foarte mare și trebuie să profităm de asta. Iar satele Furceni și Brănești vor facilita accesul turiștilor în această zonă. Eu vă rog doar să aveți încredere în noi. Atât la Consiliul Raional Orhei, cât și în echipa lui Ilan Șor se muncește foarte mult”, a precizat Dinu Țurcanu.
La rândul său, deputatul și vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a menționat că, în pofida provocărilor și piedicilor care i se pun, echipa formațiunii din care face parte va continua să lupte pentru binele oamenilor. „Vă felicit cu ocazia inaugurării acestor proiecte importante. Experiența legată de tehnologia privind betonarea drumurilor am împrumutat-o de la SUA. Suntem convinși că drumurile vor fi de durată. De asemenea, vă mulțumesc pentru susținerea acordată echipei noastre, din 2015 și până în prezent. Principalul principiu al formațiunii noastre este grija față de oameni. Vom continua să îndeplinim tot ce am promis. Cu pași rapizi, comuna Ivancea devine din ce în ce mai frumoasă și mai confortabilă. Este important să ținem minte că suntem o familie unită”, a menționat Marina Tauber.
În context, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, îi felicită pe locuitorii satelor Furceni și Brănești cu ocazia construirii celor două drumuri. „Vremuri bune înseamnă nu vorbe goale și circ televizat, ci drumuri normale pentru oameni, lumină pe străzi, siguranță pentru copii, bunăstare pentru bătrâni și încredere în ziua de mâine. Partidul „ȘOR” crede în fapte concrete. Acesta este principiul după care ne ghidăm. Îi felicit pe locuitorii satelor Furceni și Brănești din comuna Ivancea, raionul Orhei, pentru că am construit două drumuri și am rezolvat o problemă majoră. Le mulțumesc oamenilor pentru încredere și susținere. Promitem să lucrăm în continuare pentru ei”, a dat asigurări Ilan Șor, potrivit comunicatului de presă al formațiunii.
10.04.2026
13:35
330
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
281
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
370
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
444
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
441
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
464
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
660
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
652
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
639
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
567
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
10.04.2026
13:35
329

461

638
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
567
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
534
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
636
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
692
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
728
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
643
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
590
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
592
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
657
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
665
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
668
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
601
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
709
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
632
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
643
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
964
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi