FOTO // Cea mai mare „bătălie" cu roşii de pe planetă
1508
Sursa: gustarte.ro În ultima miercuri a lunii august, în Bunol, un oraş aflat la 40 de km de Valencia, se dă cea mai mare bătălie cu roşii de pe planetă: La Tomatina.
„La Tomatina” ar avea la origini o întâmplare de prin 1940, când mai mulţi tineri au pornit o bătaie cu roşii în timpul desfăşurării unei parade, în Plaza del Pueblo din Bunol. Dacă în primul an „muniţia” a fost procurată de pe tarabele pieţei din apropiere, în anul următor, participanţii şi-au adus propriile roşii. Unii spun însă că „La Tomatina”este o sărbătoare dedicată lui San Luigi, patronul oraşului, iar alţii povestesc că ar fi pornit de la câţiva copii care au început să arunce cu roşii în muzicienii care tot veneau în piaţa centrală a oraşului, dar cântau foarte prost.
An după an, „La Tomatina” a câştigat tot mai mulţi adepţi, ajungând la peste 50.000 într-un an, însă numărul lor a fost limitat de autorităţi, în 2013, la 20.000 (5.000 de localnici şi 15.000 de turişti din toată lumea). Pentru a nu răni pe cineva, roşiile trebuie mai întâi stoarse şi abia apoi aruncate.
Veteranii festivalului au şi câteva sfaturi pentru participanţi: purtaţi haine vechi pe care aţi vrea să le aruncaţi şi veniţi cu ochelari pentru scufundări marine.
„A fost o nebunie totală să striveşti roşii şi apoi să le arunci. A plouat cu roşii”, a declarat Jessica Sims, o turistă americană care a participat în 2014 „La Tomatina”. „A fost şi puţin înfricoşător şi periculos. Dacă te apleci să ridici o roşie, rişti să fii călcat în picioare”, a adăugat ea.
„În Japonia, mulţi oameni îşi doresc să participe „La Tomatina”, pentru că este o sărbătoare nebună”, a spus, la rândul ei, Ayano Saito, o japoneză de 25 de ani din Tokyo, care a participat la festival, însoţită de opt prieteni.
„La Tomatina”din Bunol a inspirat astfel de petreceri chiar şi în Columbia, Costa Rica, China şi Nevada.
Cu pahare uriaşe de sangria în mâini, petrecăreţii care ajung primii în piaţa centrală din Bunol strigă începutul bătăliei. Până la 155 de tone de roşii coapte, nepotrivite pentru consum, sunt „armele” folosite timp de o oră.
Vitrinele magazinelor şi parterele imobilelor sunt acoperite cu folii mari din plastic de către locuitorii din Buñol, pentru a proteja astfel faţadele clădirilor de cantităţile uriaşe de suc de roşii.
În 2014, în jurul „La Tomatina”a fost creat un întreg scandal legat de privatizarea evenimentului, care presupune participarea contra cost, cu excepţia locuitorilor din Buñol care primesc 5.000 de bilete gratuite.
Municipalitatea a afirmat însă că această privatizare a permis întărirea securităţii evenimentului.
De când accesul se face cu plată, „La Tomatina”a permis umplerea vistieriei din Buñol, care se confruntă cu datorii mari, la fel ca multe oraşe spaniole după declanşarea crizei economice mondiale.
Însă opoziţia locală a făcut din privatizarea sărbătorii un fel de „casus belli” şi a cerut o anchetă care să investigheze acuzaţiile de corupţie ce vizează modul în care a fost aleasă compania Spaintastic. Susţinând principiul introducerii accesului cu plată, opoziţia a criticat absenţa altor oferte.
Sursa: gustarte.ro
25.07.2020
18:13
14.07.2020
15:00
15.06.2020
19:00
06.05.2020
18:25
27.03.2020
16:00
04.02.2020
19:59
16.01.2020
07:30
16.12.2019
17:19
14.09.2019
11:30
13.09.2019
14:16
23.09.2026
14:11
23.09.2026
13:48
23.09.2026
13:48
23.09.2026
13:47
23.09.2026
13:42
23.09.2026
13:34
23.09.2026
13:31
23.09.2026
13:27
23.09.2026
13:10
23.09.2026
12:50
23.09.2026
12:42
23.09.2026
12:39
23.09.2026
12:31
23.09.2026
12:12
23.09.2026
12:08
23.09.2026
12:03
23.09.2026
11:58
23.09.2026
11:56
23.09.2026
11:49
23.09.2026
11:47
23.09.2026
11:42
23.09.2026
11:27
23.09.2026
11:21
23.09.2026
11:17
23.09.2026
10:55
23.09.2026
10:44
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor

















