FOTO // Avea 126 de kilograme, dar a slăbit enorm şi a devenit model. Cum a reuşit?
2636
sursa: eva.ro O studentă daneză în vârstă de 21 de ani ajunsese la o greutate de 126 de kilograme. Ea a reuşit să dea jos jumătate din greutate şi acum arată fantastic.
Când avea peste 120 de kilograme şi era superobeză, nimeni nu se gândea că ea poate fi în stare să slăbească măcar puţin. Dar Mathilde Broberg a reuşit mult mai mult: ea a slăbit peste 60 de kilograme. Studenta a dezvăluit cum a reuşit această performanţă.
La 126 de kilograme nu poţi să dai vina numai pe altcineva, pe genetică sau pe ghinion. Mathilde povesteşte că mânca foarte mult. Întotdeauna porţiile ei erau duble şi consuma multe dulciuri, în special ciocolată.
Declicul, punctul culminant al procesului ei de îngrăşare care părea fără oprire, s-a produs când aproape că a fost dată jos dintr-un roller coaster din cauza greutăţii ei. Abia a încăput în scaun, iar angajatul care verifica siguranţa clienţilor a acceptat cu greu ca ea să urce. Incidentul a pus-o pe gânduri.
În decurs de patru ani, ea s-a îngrăşat cu 57 de kilograme din cauza alimentaţiei haotice şi nocive - mânca multe prostii, de la dulciuri până la pâine şi produse de patiserie. Avea un Indice de Masă Corporală de 40,6, încadrat în categoria obezităţii morbide, potrivit standardelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, scrie ziarul britanic Daily Mail.
Daneza a decis să-şi schimbe radical stilul de viaţă după momentul jenant din parcul de distracţii.
A tăiat din dietă toate dulciurile, pastele, pâinea, cartofii, cipsurile şi alte produse nesănătoase, iar în patru ani şi-a luat revanşa - a dat jos cele 57 de kilograme pe care le acumulase.
Mathilde pune succesul pe seama unor trucuri simple: a mâncat mereu doar cu o linguriţă ca să-şi păcălească creierul şi stomacul cu multe înghiţituri, dar a avut grijă tot timpul ca fiecare porţie să nu depăşească mărimea unei palme.
Tânăra are acum o siluetă zveltă şi cântăreşte 67 de kilograme, iar după ce a trecut printr-o operaţie de îndepărtare a excesului de piele a devenit antrenor personal şi model, pozând pentru un catalog de articole de sport.
„Înainte, îmi cumpăram tot ce pofteam - cipsuri, ciocolată, prăjituri - şi consumam o grămadă de junk food între mese. Depăşeam lejer 3.500 de calorii pe zi. Stomacul meu era la fel de mare ca al unui cal după atâţia ani de mâncat în exces, întotdeauna mâncam mai mult decât aveam nevoie”, a povestit tânăra.
„Acum lucrez într-o agenţie de modelling, pozez pentru cataloage şi reclame şi am o musculatură tonifiată. Dacă cineva îmi spunea acum trei ani că voi deveni antrenor profesionist şi model i-aş fi râs în faţă”, a mărturisit ea.
Mathilde a mai spus că obezitatea a marcat-o încă din copilărie şi i-a limitat mult viaţa socială, relaţiile cu persoanele din anturajul ei: „Nu era deloc amuzant să fiu un copil obez, îmi lipseau lucruri pe care prietenii mei le făceau, de exemplu alergarea, înotul şi multe altele.”
Decizia de a slăbi a fost provocată de incidentul cu roller coaster-ul, dar momentul decisiv a fost când a revăzut o fotografie cu ea din timpul unui eveniment artistic la care a participat la şcoală.
„Atunci am realizat cât de grasă eram şi mi-am dat seama că nu puteam să merg la liceu aşa cum arătam atunci, ştiam că ar fi fost un coşmar”, a povestit Mathilde.
După ce a slăbit jumătate din greutatea ei, câţiva dintre cunoscuţii care nu o mai văzuseră de mult timp nici nu au recunoscut-o. Era alt om, la propriu şi la figurat.
„Am început să devin repede interesantă pentru băieţi, am refuzat câţiva; dacă nu erau interesaţi de mine când eram grasă, nu mă merită acum”, a explicat tânăra.
„Când eram grasă nu-mi puteam imagina că voi mai avea o greutate normală, că aş putea slăbi. Ca să mă menţin cum sunt acum este o provocare uriaşă pentru mine”, a mai spus ea.
Sursa: eva.ro
21.01.2019
07:30
3988
STUDIU // Două pahare de vin roşu te scapă de kilogramele în plus
14.01.2019
18:30
2160
PARADOX // O instituție creată de Coca Cola supraveghează conferințele despre sănătate și obezitate
21.12.2018
18:30
3132
A slăbit 25 de kilograme, fără să meargă la sală și fără să țină dietă. Cum a reușit?
05.12.2018
17:40
2489
Amestecul IDEAL pentru pierdere în greutate – 7 kg în 21 de zile!
12.11.2018
13:19
2673
Un medic renumit explică de ce minionele slăbesc mai greu
08.11.2018
17:40
3129
FOTO // A slăbit 150 de kilograme. La ce a renunțat această tânără
01.10.2018
18:03
2545
Acești trei pași simpli te ajută să slăbești eficient într-un timp scurt
02.07.2018
19:30
2690
UTIL // Cum să transformi grăsimea în energie
27.05.2018
16:30
2340
Fumatul nu va mai fi principala CAUZĂ a cancerului. Obiceiul nesănătos care îi va lua locul
27.05.2018
14:30
2700
PARADOXUL rețelelor sociale: pot duce la singurătate. Care este primul semn că le folosim prea des
21.05.2018
19:30
4289
VIDEO // Tehnica JAPONEZĂ care îţi scade grăsimea de pe burtă
16.05.2018
08:04
5101
Adaugă o linguriţă din acest amestec în cafea pentru stimularea PIERDERII în greutate
05.04.2026
19:05
768
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
769
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
905
Horoscopul zilei 05.04.2026
1048
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
894
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1327
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1005
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
967
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
992
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1134
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1321
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1202
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1120
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1215
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1314
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1608
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1031
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1160
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1267
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1361
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
1019
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1247
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1797
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1322
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1294
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














