MOMENTE CUMPLITE pentru fostul premier: Poate ajunge iarăși în PUȘCĂRIE
1131
Curtea Supremă din România judecă joi, 19 decembrie, ultimul termen al recursului în dosarul Zambaccian în care este inculpat Adrian Năstase. În acest dosar, el este acuzat de luare de mită şi şantaj, fiind condamnat pe fond la 3 ani de închisoare cu suspendare. Dacă această pedeapsă este menţinută, fostul premier ar putea reveni în închisoare, informează Gândul.
Completul de cinci judecători ai Curţii Supreme a început luni, 3 iunie, judecarea recursului în dosarul de corupţie Zambaccian-Adrian Năstase. Procurorii DNA l-au acuzat pe Năstase că a primit mită în valoare totală de 630 000 euro de la Irina Jianu pentru a o menţine în funcţia de inspector-şef al Înspectoratului de Stat în Construcţii.
În acest dosar, fostul premier este acuzat şi pentru primire de foloase necuvenite de la fostul consul al României în China, Ioan Păun. Mai precis, din banii primiţi de la Irina Jianu, Năstase şi soţia acestuia sunt acuzaţi că au cumpărat bunuri din China, achiziţiile fiind realizate de către consulul Ioan Păun. În schimbul acestei operaţiuni, Ioan Păun ar fi primit - susţin procurorii - promisiunea că va fi menţinut pe poziţia de consul.
Una din cele mai puternice acuzaţii din dosar este cea de şantaj.
Adrian Năstase este acuzat că l-a şantajat pe Ioan Păun pentru ca acesta să-şi schimbe declaraţia dată în faţa procurorilor DNA în faza de urmărire penală. Una dintre probele din dosar o reprezintă interceptările ambientale cu Adrian Năstase. Potrivit procurorilor, acestea dovedesc acuzaţia de şantaj.
Potrivit rechizitoriului, procurorii DNA au dovedit - folosind acte contabile - traseul banilor care ar fi fost primiţi ca mită de la Irina Jianu. Astfel, din suma totală de 630 000 euro, 700 000 dolari au fost trimişi de soţii Năstase în China consulului Ioan Păun, restul banilor reprezentând valoarea lucrărilor realizate de companiile Vercon şi Conmpuls din Băcău (controlate de Irina Jianu), lucrări realizate la imobile deţinute de Năstase.
15.12.2025
19:02
621
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
634
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
568
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
907
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
743
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
935
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
12.12.2025
13:28
1406
Maia Sandu în Cipru: Republica Moldova pregătită să-și consolideze parcursul european sub Președinția Cipriotă a Consiliului UE
11.12.2025
12:20
1590
Avertisment de ULTIMĂ ORĂ al serviciilor secrete ucrainene: Rusia creează o armată de DRONE în Transnistria, care urmează să fie folosită ca trambulină împotriva Ucrainei și destabilizarea R. Moldova
1490
Maia Sandu în vizită oficială în Cipru: Discuții cruciale pentru aderarea Moldovei la UE și extinderea cooperării bilaterale
10.12.2025
17:26
1839
MARTORI // Soarta lui Dodon, în mâinile lui Plahotniuc și Iaralov. Socialistul poate ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”
10.12.2025
16:39
1701
DOC // Funcție NOUĂ pentru fostul premier Dorin Recean. Maia Sandu a semnat DECRETUL
16.12.2025
07:04
101
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
221
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
524
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
415
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
520
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
605
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
552
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
622
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
549
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
566
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
527
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
578
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
555
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
690
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
536
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
735
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1528
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
610
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
693
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
643
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
803
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
900
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
766
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
697
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
870
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
775
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














