Fosta judecătoare Domnica Manole riscă cinci ani de închisoare: Procurorii anunță că au transmis dosarul în judecată și pretind că Platforma DA i-ar fi scris textul hotărârii
6010
Magistrata Curții de Apel Chișinău, Domnica Manole, demisă în vara anului trecut prin decret prezidențial, riscă o amendă de până la 57 500 de lei sau închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la 5 ani.
Procuratura Anticorupție anunță că a trimis dosarul penal pe numele Domnicăi Manole în judecată, învinuind-o că „a pronunțat, cu bună știință, o hotărâre ilegală, contrară Constituției R. Moldova și prevederilor Codului electoral” și a obligat, în aprilie 2016, Comisia Electorală Centrală să organizeze referendumul pentru care Platforma „Demnitate și Adevăr” a colectat peste 400 de mii de semnături și care viza alegerea președintelui prin vot direct, limitarea imunităţii parlamentare şi reducerea numărului de deputaţi.
CITIȚI și UE vine cu o REACȚIE TĂIOASĂ după ce CSM și-a dat acordul ca Domnica Manole să fie cercetată PENAL
„Ulterior, hotărârea Curții de Apel pronunțată de magistrat a fost declarată ilegală de către Curtea Supremă de Justiție, emisă cu abateri de la legea materială și cu depășirea atribuțiilor, autoarea acesteia asumându-și competența Curții Constituționale în materia interpretării Constituției. Mai mult, în motivarea hotărârii, judecătoarea a aplicat o lege abrogată (cu privire la organizarea administrativ-teritorială a R. Moldova). Procurorii au mai stabilit, urmare a expertizei informaționale, că hotărârea menționată nu a fost scrisă la calculatorul judecătoarei și nici al asistentului acesteia. Iar expertiza stilistico-lingvistică (de stabilire a autorului) a demonstrat că textul hotărârii pronunțate de magistrat are același autor ca și actele întocmite de reclamant (reprezentanți ai Platformei DA - n.r.). De menționat că organul de urmărire a constatat că, în cadrul activității sale de judecător, magistratul vizat a fost sancționat disciplinar pentru pronunțarea mai multor hotărâri civile, alcătuite și chiar semnate de alte persoane”, acuză procurorii.
Anterior, într-un interviu pentru Ziarul NAȚIONAL, Domnica Manole declara că nu a discutat cu nimeni dintre membrii grupului de inițiativă înainte de a adopta această hotărâre și nu cunoștea personal pe niciun membru al grupului de inițiativă de colectare a semnăturilor pentru referendum.
Amintim că, la începutul lunii iulie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a declarat-o pe judecătoarea Domnica Manole incompatibilă cu funcţia de magistrat, în baza avizelor Serviciului de Informaţii şi Securitate. CSM a propus şefului statului să o elibereze din funcţie, lucru care s-a întâmplat câteva zile mai târziu.
Magistrata Domnica Manole a catalogat această decizie a CSM drept „comandă politică”, cu scopul de a intimida alţi judecători care au curajul de a adopta altfel de hotărâri decât și-ar dori „factorul administrativ”.
14.03.2026
21:07
551
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
17:19
621
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
12:12
1715
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
670
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
13.03.2026
21:08
805
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
18:02
902
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
800
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
16:40
866
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
15:44
858
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
861
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
319
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
568
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
492
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
675
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
597
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
743
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
688
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1668
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
654
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
698
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1004
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
883
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
966
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
791
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
878
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
755
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
788
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
756
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
888
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
790
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
774
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
857
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
903
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
850
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
850
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














