Fost premier: Dacă R. Moldova nu s-a lăsat salvată o dată, să fie lăsată să „moară”
2173
vipmagazin.md Primul premier al R. Moldova în anii 1990 – 1991, Mircea Druc, stabilit la București, se arată decepționat de faptul că autoritățile R. Moldova au folosit în scopuri meschine ajutorul venit de la Bruxelles și București.
Mircea Druc și-a adus aminte de studiile sale pe care le-a făcut la Cernăuți, de experiența sa în calitate de angajat la un spital de psihiatrie și de vorbele unui profesor de-al său: dacă bolnavul încearcă să se sinucidă o dată, salvează-l, căci după asta rar cine mai încearcă a doua oară. Dar dacă o face și a doua oară, trebuie lăsat să moară, fiindcă nu există salvare.
Alegoria i se pare perfectă în ce privește R. Moldova. „Cum, Doamne, să ai atâta susținere și ajutor și de la Bruxelles, și de la București și să dai cu piciorul?”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Mircea Druc.
Cedarea Aeroportului rușilor i se pare fostului premier „act de înaltă trădare” pentru care trebuie să răspundă cei implicați în această „afacere”.
Mircea Druc susține că atât Transnistria, „cele câteva județe”, cât și R. Moldova „mimează” un fel de structură administrativă care nu este viabilă și care va da chix, în cele din urmă. Mai ales că toți cei care s-au perindat pe la guvernare pe ambele maluri ale Nistrului au „furat”, au „privatizat” și nimeni nu a fost tras la răspundere niciodată.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















