Fost militar, poet în pușcăria din Rezina

Optimism // Deși Vladimir este condamnat pe viață, acesta nu s-a gândit niciodată că va îmbătrâni în închisoare, fiindcă minunile se pot întâmpla cu oricine și oricând, zice el

Pictor, scriitor, redactor. Așa s-a prezentat Vladimir, un deținut de 40 de ani, îndreptându-și solemn, cu degetul arătător, ochelarii de soare pe care nu i-a lăsat deloc pe tot parcursul discuției noastre. Bărbatul și-a petrecut aproape jumătate din anii pe care îi are după gratiile pușcăriei de la Rezina. Micile oftaturi, frământările de mâini și zâmbetele forțate lasă să se înțeleagă că libertatea este, totuși, cea mai scumpă valoare a unui condamnat.

Ești vinovat, trebuie să plătești

„Nimeni nu ajunge la închisoare de ochi frumoși. Ești vinovat, trebuie să plătești”, spune Vladimir, fără să se ascundă după deget că ar sta din greșeală, că judecătorul a fost prea dur ori că soarta e bună doar cu unii. Îmbrăcat într-un costum negru, la patru ace, cu o cravată verde cu dungi negre la gât și cu pantofii lustruiți, nici nu îți vine să crezi că bărbatul se află de 17 ani în pușcărie. Revistele de modă ar fi invidioase: bărbatul și-a combinat ținuta vestimentară cu ochelarii negri și cu o sacoșă neagră, care are imprimată pe ea un calendar. O ține strâns și nu o lasă nicio secundă din mâini.

Din neprețuita-i sacoșă scoate picturi, un caiet gros ros pe la colțuri cu poezii și multe confecții hand-made din lemn, unde Fecioara Maria și Pruncul Iisus sunt protagoniștii. „Toate tablourile și picturile din penitenciar sunt create de mine, iar aceste obiecte le-am confecționat pentru copiii din orfelinate. Mă simt așa de fericit când știu că pot ajuta pe cineva mai trist decât mine”, zice pe un ton la fel de trist Vladimir, care se simte aidoma unui copil orfan – nimeni nu vine nici la el în vizită.

Europa are alte reguli

Viață este peste tot și se scurge repede: în penitenciar, la libertate sau la război, de pildă, comentează dânsul. Anii au trecut pe nesimțite și pentru Vladimir. Parcă mai ieri stătea în fața tribunalului și asculta sentința judecătorului. „Sunt atât de ocupat și am o groază de lucruri pe cap, că nici nu știu când m-am pomenit cu 40 de ani împliniți. La început e mai greu, până te acomodezi, până înțelegi regulile, până când trece prima zi, dar niciodată nu m-am gândit că aș putea să mor aici. Sunt optimist, mai ales că am intrat în Europa și acolo sunt alt fel de reguli. Nu așa de dure ca la noi. Grațieri. Și eu cred că aș putea beneficia de amnistie. Nu, nici prin gând nu-mi trece că o să stau toată viața la Rezina”, spune apăsat deținutul.

Și dacă amnistia se lasă așteptată, visul unei vieți la libertate nu-l lasă în pace. „Chiar dacă la libertate s-au schimbat lucrurile total, pe mine mă așteaptă un post de lucru într-o firmă, femeia iubită și multă fericire, iar viața poți să o reiei oricând și din orice împrejurare. Nimic nu e pierdut, copii se fac și la 40 de ani”, explică Vladimir cu înțeles.

Compune pentru tot penitenciarul

Dintre foile caietului răsar titlurile poeziilor de dragoste îngroșate cu carioci de diferite culori. Compune nu doar pentru sine, dar și pentru ceilalți colegi din penitenciar. „Când compun pentru mine, depun mult suflet. Mă dedic în totalitate, dar pentru colegii mei alcătuiesc mecanic, adică fără emoții. Cine dorește, apelează la mine și eu le scriu fie versuri de dragoste, fie scrisori”, zice poetul, a cărui soartă nu diferă prea mult de cea a eroilor lui Marquez, tipi sentimentali clasici.

Însă, poeziile nu mor între pereții penitenciarului. Au o destinație specială. Către iubitele lor. Mai ales că deținutul vrea să pună capăt burlăciei. „Anul acesta o să mă căsătoresc pentru a doua oară. Și tot în penitenciar. Prima dată m-am căsătorit cu o fată când aveam vreo 26-27 de ani. Apoi, din cauză că întrevederile sunt de scurtă durată, am divorțat la doi ani. Și uite că, acum, în iulie, mă voi vedea pentru prima dată cu iubita mea. Comunicăm de mult timp prin scrisori. Tot anul acesta ne vom pune pirostriile și sper ca angajații penitenciarului să ne țină cununa”, spune glumind Vladimir.

Fost militar din „Legiunea Franceză”

Vladimir avea 23 de ani când a pășit pragul pușcăriei, iar de atunci tot speră la o amnistie sau la o minune. Însă pentru infracțiunea comisă se pare că grațierea nu ar fi chiar lesne de obținut.

„Făceam parte din lumea criminală a capitalei. Obosisem la un moment dat de furturi, escrocherii și altele. Am decis să fac armată. Trecuseră trei luni și mă descurcam de minune în garnizoană. Eram un bun militar. Numai că îmi doream mai mult. Voiam să fac parte din Legiunea Franceză. Am întocmit un plan de evadare cu un coleg de-al meu și, eventual, cum să ajungem în Franța. Toate detaliile erau puse la punct. Aveam nevoie de 5 000 de euro, bani pe care urma să-i obținem din jefuirea unui apartament. Informația care ni-o dăduse cineva era greșită. În locuință se afla un minor și l-am bătut până a decedat. Am fost prinși și judecați de tribunalul militar. Am fost condamnat pe viață”, se confesează deținutul de după gratiile penitenciarului din Rezina.