Forțele proruse din R. Moldova ar pregăti un ultim ASALT în primăvară, concomitent cu ofensiva Rusiei în estul Ucrainei: „Se cere o coalizare NAȚIONALĂ a tuturor forțelor de dreapta. Putem pierde într-o clipă tot ce avem:țară, casă, oameni apropiați”
3231
Forțele proruse din R. Moldova ar pregăti, concomitent cu ofensiva anunțată a Rusiei în estul Ucrainei, destabilizări masive în această primăvară, în vederea provocării alegerilor anticipate și preluării puterii. Pentru a împiedica acest scenariu dorit de Rusia ar fi necesar ca toate forțele de dreapta să se coalizeze, consideră fostul președinte al Comisiei securitate națională apărare şi ordine publică a Parlamentului, Chiril Moțpan.
„Ținând cont de situația tensionată din zonă, de amenințările de ultimă oră ale Kremlinului care pregătește de o ofensivă masivă în estul Ucrainei, de faptul că forțele proruse pregătesc destabilizări masive în această primăvară la Chișinău pentru a provoca anticipate, consider că s-ar cere impetuos o coalizare națională a tuturor forțelor de dreapta, pentru a preveni la următoarele alegeri deturnarea parcursului european al R. Moldova”, a scris Moțpan într-o postare pe Facebook.
Potrivit fostului deputat, viitorul R. Moldova trebuie să fie mai presus de orice orgoliu politic personal.
„Am trecut printr-o experiență grea în ultimii ani, când împreună cu colegii din Platforma „DA” am stat la baza protestelor și am luptat pentru schimbarea puterii oligarhice pentru una democratică, de factură europeană. Chiar dacă Platforma „DA” nu a încăput la guvernare, iar foștii colegi din blocul ACUM au preferat să își asume actul guvernării în totalitate, rezultatul fiind unul care nu s-a ridicat la așteptările cetățenilor, personal sunt gata să mai depun efort ca dreapta să rămână în picioare”, a adăugat Moțpan.
Fostul deputat recunoaște că în ultima perioadă a adus mai multe critici constructive foștilor colegi din PAS, dar a făcut-o nu pentru a demonstra rivalitate pe dreapta sau revanșism politic.
„Am făcut-o pentru că îmi pasă de R. Moldova, iar greșelile făcute de guvernarea pe care am adus-o la putere și în care ne-am pus toată speranța, ne pot costa pe toți viitorul la care am aspirat. Războiul ne suflă în ceafă, putem pierde într-o clipă tot ce avem: țară, casă, masă, oameni apropiați. Repet, nu e timpul pentru orgolii politice personale, riscăm ca viitorul nostru să se întoarcă în trecut”, a conchis sursa citată.
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
















