Fiul unui șef de stat, condamnat la închisoare pe viață pentru corupție
2994
gandul.info Fiul cel mai mic al ex-președintelui Kirghiziei, Kurmanbek Bakiev, a fost condamnat la detenție pe viață pentru un act de corupție.
Potrivit procurorilor, Maxim Bakiev ar fi deturnat aproximativ 37 de milioane de dolari din Fondul Social în anul 2010, când a condus Agenția pentru Dezvoltarea Investițiilor și Inovațiilor, scrie Mediafax.ru. Bakiev i-a avut în calitate de complici pe alți doi funcționari de stat care au fost condamnați la câte 25 de ani de închisoare, cu confiscarea averii.
Cei trei învinuiți au mai fost obligați de judecători să întoarcă prejudiciul adus statului în valoare totală de 55 de milioane de dolari.
Amintim că președintele kirghiz, Kurmanbek Bakiev, a fost demis în aprilie 2010, în urma unei revoluții populare. Acesta a fugit din țară și în prezent se află în Belarus care refuză să-l extrădeze.
Împreună cu președintele Bakiev a fugit din țară întreaga lui familie, inclusiv fiul cel mic condamnat la închisoare. Acesta s-ar afla în prezent în Londra.
22.05.2025
11:42
1649
Reținerile de la VAMĂ continuă. Șeful Postului Vamal Intern Căușeni, în izolatorul CNA pentru corupere pasivă
25.10.2024
09:54
3403
FOTO // Oamenii lui Șor s-au SPERIAT că ar putea plăti amenzi usturătoare sau chiar să stea la PUȘCĂRIE și părăsesc masiv chat-urile destinate coruperii alegătorilor: „Ce se întâmplă, de ce părăsiți grupul?”
22.03.2018
17:06
2397
Un președinte care și-a dat DEMISIA din cauza acuzațiilor de corupție: E mai BINE pentru țară
05.03.2018
11:00
2746
O nouă PROVOCARE pentru Uniunea Europeană
20.09.2017
10:30
2575
Pedeapsa pentru un poliţist CORUPT din Norvegia: 21 de ani de închisoare
27.04.2017
12:30
2534
ȘOC în Rusia: Aproape 50% dintre ruși îi cer DEMISIA premierului Medvedev
03.02.2017
08:01
2183
FOTO // The New York Times a lansat campania „Ai experimentat corupţia din România? Spune-ne povestea”
12.12.2016
19:00
6192
Un EXPERT în mafie şi crimă organizată a numit cea mai CORUPTĂ ţară din lume
29.07.2015
16:12
3000
Administratorul unor firme de transport, REȚINUT. SUTE de mii de lei au fost depistaţi în timpul percheziţiilor
02.07.2015
10:55
3080
Oficialul care spune că nu este CORUPT: „Mă voi duce în RAI”
14.05.2015
08:43
2318
Primii experţi în LUPTA cu CORUPŢIA au venit la Chişinău
15.04.2015
11:39
2461
Leova // A cerut cinci MII de lei pentru a aviza și semna un proces-verbal
24.12.2025
23:53
405
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
434
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
377
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
410
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
574
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
558
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
538
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
725
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
702
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
713
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
879
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1011
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
996
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1023
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
887
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
975
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1190
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
921
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
926
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
847
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
1084
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
785
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
823
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
846
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
869
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














