Filat îi RĂSPUNDE lui Dodon: „Marginalii pitici se vor în centrul atenției”
1686
Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, susține că „marginalii pitici se vor tot timpul în centrul atenției” și încearcă să denatureze sensul inițiativei sale privind posibila organizare a unui referendum în vederea introducerii în Constituție a obiectivului de integrare europeană a R. Moldova.
„Viitorul european al R. Moldova este susținut de majoritatea cetățenilor. Dovada acestui fapt este actuala coaliție de guvernare și suportul popular pe care-l au partidele proeuropene. Reieșind din acest fapt, un referendum național privind consfințirea vectorului european ar fi o acțiune de unitate națională și dezarmarea partidei minciunilor. Îi am în vedere pe comuniști și sateliții lor. Ei știu că un astfel de exercițiu ar reuși – de aici și reacțiile stranii pe care le vedeți”, a declarat Filat pentru Agenția „Moldpres”.
Liderul PLDM l-a catalogat pe socialistul Igor Dodon drept „marginal pitic”. „Marginalii pitici se vor tot timpul în centrul atenției. Un astfel de exercițiu nu poate fi doar o inițiativă politică. Ideea are sorți de izbândă doar ca urmare a unui consens național al tuturor forțelor proeuropene. Vom discuta cu colegii din coaliție și nu doar. Acest consens este crucial. În același timp, această acțiune este și un test pentru partidele care se declară proeuropene. În context, aș transmite și un mesaj celor care se tem: să depășească această stare prin luptă și acțiune, să iasă din oficii, din fața calculatoarelor, din studiouri și să meargă printre oameni, să facă pledoarie pentru Moldova europeană. Viitorul european al Moldovei necesită luptă, acțiune, muncă și nu doar analize”, a mai adăugat Vlad Filat.
08.11.2025
16:48
1357
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
7284
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
13:29
6727
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
2402
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
10:23
1163
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
07.11.2025
21:42
863
Moldova la conducerea Protocolului OMS și ONU privind Apa și Sănătatea pentru prima dată în istorie
07.11.2025
18:56
1129
Maia Sandu a semnat decretul pentru noua componență a Consiliului Național de Securitate
07.11.2025
17:59
998
Radu Marian explică de ce nu putem fi prieteni cu Rusia și Belarus în contextul actual tensionat
07.11.2025
16:49
805
Maia Sandu și Roberta Metsola întăresc colaborarea pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
07.11.2025
15:18
865
Republica Moldova devine membru cu drepturi depline în Consiliul Executiv UNESCO, un pas important în promovarea valorilor internaționale
11.11.2025
06:45
117
Zelenski cere condamnări ferme în scandalul de corupție din sectorul energetic ucrainean
11.11.2025
02:18
657
Corupție uriașă în sectorul energetic ucrainean: NABU investighează o mită de 100 de milioane de dolari, iar Poroșenko cere demiterea guvernului Zelenski.
11.11.2025
00:29
495
Slovacia nu a comis o infracțiune prin donarea avioanelor MiG-29 către Ucraina, spun procurorii
10.11.2025
23:51
439
Zelenski promite acțiuni decisive împotriva corupției în sectorul energetic din Ucraina
10.11.2025
23:17
516
România își respectă angajamentele: Încălcarea sancțiunilor împotriva Rusiei devine infracțiune gravă în atenția DIICOT
10.11.2025
20:16
829
Schimbări de Vreme în Republica Moldova pe 11 Noiembrie 2025
10.11.2025
17:23
874
Ministrul justiției din Ucraina și fostul partener de afaceri al lui Zelenski, vizați în scandalul de corupție din sectorul energetic
10.11.2025
17:22
657
ULTIMA ORĂ // Autoritățile R. Moldova, PREGĂTITE pentru a prelua infrastructura „LukOil” de la AIC, astfel încât aprovizionarea aeronavelor să nu fie afectată: „Responsabilitatea companiei este de a realiza toate acțiunile în regim URGENT”
10.11.2025
16:22
576
Noul Program național 2027-2030: Educația romilor, prioritate pentru dezvoltare durabilă și egalitate socială
10.11.2025
14:23
539
Viitorul cercetării moldovenești: progres și colaborare pentru dezvoltare durabilă!
10.11.2025
10:28
1294
Moldova își consolidează securitatea energetică prin interconectări cu România și Ucraina: Noi proiecte în plin avânt
10.11.2025
09:35
858
Jaf sub mască: 8 ani de închisoare pentru tâlharul care a atacat o instituție financiară din Chișinău
10.11.2025
08:25
678
Horoscopul zilei 10.11.2025
10.11.2025
00:25
1287
Zelenski: Putin ar putea ataca Europa, dar nu mă tem de Trump și am relații bune cu SUA
824
Alertă Meteo: Ceață 09-10 Noiembrie 2025
09.11.2025
18:58
1144
Prognoza Meteo pentru săptămâna 10-16 noiembrie 2025
09.11.2025
14:25
1080
Hamas refuză orice capitulare: Luptătorii din Rafah nu se vor preda sub nicio formă
09.11.2025
14:25
918
Ucraina se confruntă cu întreruperi masive de electricitate din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice
09.11.2025
12:23
975
Doi români răniți într-un atac armat în piața Taksim, Istanbul, anunță ministrul Oana Țoiu
09.11.2025
09:06
2936
Dronele ucrainene întrerup temporar curentul și căldura în orașul rus Voronej
09.11.2025
08:24
1302
Moldova pregătește vize pentru cetățenii CSI: Guvernul denunță acordul de liberă circulație
09.11.2025
08:02
909
Horoscopul zilei 09.11.2025
09.11.2025
01:57
1153
Atacuri periculoase asupra centralelor nucleare din Ucraina: Kievul solicită intervenția AIEA pentru a preveni dezastrul!
08.11.2025
23:31
1190
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
1157
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
Zelenski cere condamnări ferme în scandalul de corupție din sectorul energetic ucrainean
Corupție uriașă în sectorul energetic ucrainean: NABU investighează o mită de 100 de milioane de dolari, iar Poroșenko cere demiterea guvernului Zelenski.
Slovacia nu a comis o infracțiune prin donarea avioanelor MiG-29 către Ucraina, spun procurorii
Zelenski promite acțiuni decisive împotriva corupției în sectorul energetic din Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.67
1 USD
17.01
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41




Inapoi














