„Fiecare atentat la Istanbul scade prețurile în Antalya”. Ce oferte de necrezut au turcii
4452
realitatea.net Atentatele din ultimul an din Istanbul aproape că au șters această destinație din opțiunile turiștilor. În paralel, însă, fiecare astfel de eveniment teribil i-a determinat pe hotelierii din Antalya să reducă tarifele, astfel încât o vacanță în destinația externă cea mai căutată de turiști costă acum de două ori mai puțin decât în vara anului trecut.
Fiind foarte aproape de București, zborurile către Istanbul sunt printre cele mai ieftine, ceea ce a făcut ca în ultimii ani pachetele turistice către această destinație să coste, pentru turiștii din România, chiar și sub 150-200 de euro de persoană cu drum și cazare incluse. Din acest motiv, Istanbulul reușise să intre în ultimii ani în topul preferințelor turiștilor români de city break.
Dacă în Istanbul mergeau anual mii de turiști români, Antalya atrage multe zeci de mii, fiind practic zona din străinătate în care merg cei mai mulți turiști din țara noastră. Din păcate pentru agenții de turism, deși departe de Istanbul, chiar și această destinație a fost afectată de „suflul” exploziilor care au avut loc la 700 de kilometri distanță.
Din acest motiv, numărul de turiști români care și-au făcut rezervări pe această destinație a scăzut cu 25% față de anul trecut. Hotelierii din Antalya, de teamă să nu-și piardă turiștii din alte țări, după ce câteva milioane de ruși au renunțat din motive politice să mai meargă acolo, au redus drastic prețurile și trimit oferte speciale în fiecare zi.
Astăzi, jumătate dintre hotelurile din Antalya au early booking de 50%. Până anul trecut, astfel de reduceri erau doar pentru cei care cumpărau vacanțele cu șase luni înainte, adică înainte de 31 decembrie sau 31 ianuarie.
07.03.2026
23:31
103
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
311
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
426
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
557
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
632
Horoscopul zilei 07.03.2026
722
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
879
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
906
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
654
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
684
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
705
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
07.03.2026
23:31
75
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
304
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
418
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
553
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
629
Horoscopul zilei 07.03.2026
718
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
876
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
901
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
651
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
680
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
702
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
877
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
711
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
703
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
714
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
758
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
672
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
773
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
688
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
717
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
730
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1276
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
735
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
1058
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
665
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














