Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni, OPORTUNITATE pentru a stabili relații de parteneriat între autoritățile locale din România și R. Moldova
1438
Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni, care se va desfășura în perioada 14-15 septembrie 2019 la Complexul etno-cultural VATRA, raionul Strășeni, va găzdui și o reuniune festivă a autorităților centrale și locale din România și R. Moldova. Aceasta va avea loc la 15 septembrie, începând cu ora 11.00.
Potrivit organizatorilor evenimentului, scopul acestui eveniment este de a le oferi autorităților de pe cele două maluri ale Prutului posibilitatea de a interacționa și a stabili relații de parteneriat, care, în perspectivă, să pună bazele unor proiecte comune.
Astfel, în cadrul acestui eveniment vor fi prezentate în detaliu oportunitățile care există, inclusiv liniile de finanțare, se vor face înfrățiri între localitățile de pe cele două maluri ale Prutului și va fi elaborată o bază de date comună la care să aibă acces toți cei interesați.
Programul va cuprinde următoarele subiecte:
1. Proiectele de finanțare transfrontaliere
2. Programe de dezvoltare în diferite domenii, finanțate de autoritățile din România
3. Modalitățile de stabilire a parteneriatelor între autoritățile din România și R. Moldova și prezentarea unor informații practice privind o comunicare mai eficientă
4. Proiectele implementate sau în curs de derulare, ca urmare a înfrățirilor dintre primăriile de pe cele două maluri ale Prutului
5. Schimb de experiență între reprezentanții Administrației Publice Locale
6. Asigurarea unor căi de dialog, în perspectiva unor colaborări ulterioare
La eveniment vor participa Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, secretarul de stat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Victor Alexeev, președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Tatiana Badan, dar și președinți de județe, președinți de raioane, primari și consilieri locali de pe ambele maluri ale Prutului.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















