Festivalul-concurs naţional de Folclor „La Nistru la Mărgioară” a reunit 30 de colective artistice din R. Moldova, România și Ucraina, la cea de-a 25-a ediție
1889
Un număr de 30 de colective artistice din Republica Moldova, România și Ucraina au urcat duminică pe scena de la Gura Bâcului, raionul Anenii Noi, în cadrul celei de-a 25-a ediție a festivalului-concurs naţional de Folclor „La Nistru la Mărgioară”.
Reluat după o pauză de doi ani, concursul s-a remarcat de această dată printr-o paradă a Laureaților din edițiile precedente, iar la evenimentul cofinanțat de Ministerul Culturii a participat și prim-ministra Natalia Gavrilița.
Potrivit șefei Guvernului, festivalul ce contribuie la popularizarea tradiţiilor, la desc operirea tinerelor talente, la susținerea activităților de creație și promovează valorile autentice ale patrimoniului cultural a devenit un adevărat ambasador cultural, având un rol major în promovarea potențialului turistic al republicii noastre și în consolidarea relaţiilor dintre state.
„Muzica populară, portul, meșteșugurile și tradițiile culinare sunt legătura noastră cu trecutul, istoria și urcat strămoșii, de aceea au un simbolism deosebit. Practic, broderiile frumoase de pe iile pe care le purtăm nu sunt altceva decât un text tainic scris de generațiile anterioare, iar fiecare cruciuliță și cusătură poartă un gând, o trăire, o poveste. Atunci când ne adunăm să cinstim aceste tradiții, de fapt ne transferăm într-un cadru temporal absolut deosebit, ne conectăm cu veșnicia”, a subliniat Natalia Gavrilița.
Programul festivalului a inclus parada portului popular, spectacol de folclor cu orchestre de muzica și dans popular, târgul meşteşugurilor populare „Artă și Tradiție”, pregătirea bucatelor naționale și ateliere de creaţie pentru copii.
23.02.2026
01:40
60
Economia creatorilor sub presiunea conținutului generat de AI: cine mai reușește să iasă în evidență?
23.02.2026
00:00
237
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
22.02.2026
21:03
390
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
22.02.2026
20:59
508
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
22.02.2026
19:43
395
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
22.02.2026
19:42
449
Bruxelles avertizează Washingtonul după noile tarife impuse de Trump: UE cere respectarea integrală a acordului comercial cu SUA
22.02.2026
19:36
429
Proteste la Verona față de costurile locuințelor și impactul de mediu al Jocurilor Olimpice de iarnă
22.02.2026
19:09
599
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, între 23 februarie și 1 martie 2026
22.02.2026
18:18
430
China accelerează interfețele creier-calculator: de la studii clinice la o industrie BCI pregătită să rivalizeze cu Neuralink
22.02.2026
17:41
517
Papa Leon cere oprirea imediată a războiului din Ucraina și negocieri responsabile pentru pace
22.02.2026
16:44
462
Ungaria blochează sancțiunile UE contra Rusiei și fondurile pentru Ucraina, folosind conducta Drujba ca instrument de presiune
22.02.2026
13:48
630
Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor
23.02.2026
00:00
108
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
22.02.2026
21:03
367
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
22.02.2026
20:59
464
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
22.02.2026
19:43
375
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
22.02.2026
19:42
424
Bruxelles avertizează Washingtonul după noile tarife impuse de Trump: UE cere respectarea integrală a acordului comercial cu SUA
22.02.2026
19:36
406
Proteste la Verona față de costurile locuințelor și impactul de mediu al Jocurilor Olimpice de iarnă
22.02.2026
19:09
580
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, între 23 februarie și 1 martie 2026
22.02.2026
18:18
415
China accelerează interfețele creier-calculator: de la studii clinice la o industrie BCI pregătită să rivalizeze cu Neuralink
22.02.2026
17:41
504
Papa Leon cere oprirea imediată a războiului din Ucraina și negocieri responsabile pentru pace
22.02.2026
16:44
449
Ungaria blochează sancțiunile UE contra Rusiei și fondurile pentru Ucraina, folosind conducta Drujba ca instrument de presiune
22.02.2026
13:48
621
Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor
22.02.2026
12:53
727
Ucraina denunţă „ultimatumurile şi şantajul” Ungariei şi Slovaciei privind oprirea energiei electrice dacă nu reia tranzitul petrolului rusesc
22.02.2026
12:50
643
Aparatul pe care îl lași mereu în priză consumă mai mult decât frigiderul. Cum puteți reduce facturile la electricitate
22.02.2026
12:09
514
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei cu un atac masiv cu rachete și drone
22.02.2026
11:29
627
Noile magazine de aplicații care sparg monopolul Apple în UE și Japonia
22.02.2026
09:51
744
Națiunile arabe denunță declarațiile ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, despre „dreptul” Israelului asupra Orientului Mijlociu
22.02.2026
08:24
698
Polițistă ucisă și 14 răniți la Liov, în explozii investigate ca „act terorist”
22.02.2026
07:59
588
Horoscopul zilei 22.02.2026
22.02.2026
06:26
787
Noapte de teroare la Kiev: explozii succesive și atac cu rachete balistice, locuitorii obligați să stea ore întregi în adăposturi
22.02.2026
00:51
939
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
959
Elon Musk explică de ce conversația față în față cântărește mai mult decât CV-ul atunci când angajează oameni
22.02.2026
00:07
702
Wikipedia interzice Archive.today după acuzații de atac DDoS și modificare de conținut
21.02.2026
21:31
845
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
746
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
21.02.2026
20:25
741
Gala „Tânărul cercetător” la MEC: elevii premiați pentru promovarea limbilor minorităților naționale în Republica Moldova
21.02.2026
19:59
760
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40







Inapoi














