Fenomentul torturii, în scădere
2804
În primele șase luni ale anului curent, fenomentul torturii în R. Moldova este în scădere cu circa 20 la sută în comparație cu perioada similară a anului 2013. Astfel, dacă anul trecut au fost înregistrate 394 de plângeri, în acest an – 320.
Această situaţie, potrivit unui studiu al procurorilor, denotă cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani (primul semestru 2011 – 379 plângeri, 2012 – 485, 2013 – 394 sesizări).
În majoritatea cazurilor, rele tratamente au fost admise faţă de persoanele suspecte, bănuite, învinuite că ar fi comis infracţiuni sau condamnate pentru fapte penale. Totodată, în 30 de sesizări s-au invocat fapte de maltratare aplicate faţă de contravenienţi, iar în 20 de cazuri - faţă de alţi participanţi la procesul penal, cum ar fi cei cu statut de victimă, parte vătămată, martor. În 71 de sesizări s-au reclamat cazuri de violenţă aplicată altor persoane, cărora nu le era imputată săvârşirea de infracţiuni sau contravenţii şi nu aveau vreun statut procesual.
În perioada vizată, în 15 plângeri depuse la Procuratură au figurat minorii în calitate de victime ale relelor tratamente.
Aceeași statistică mai arată că cele mai multe acte de tortură și rele tratamente au loc în stradă sau alte locuri publice, în incinta inspectoratelor de poliție, instituțiilor penitenicare și pe teritoriul unităților militare etc.
Cel mai des, reclamanţii au evocat că au fost supuşi torturii pentru a fi pedepsiți pentru comiterea unui act sau presupus act, pentru dobândirea prin metode ilegale a probelor, informaţiilor sau mărturiilor, în scop de intimidare sau discriminare etc. Aceștia au fost loviți cu mâinile și picioarele, obiecte dure, au fost amenințați sau au fost abuzați psihologic.
În primul semestru al anului curent, procurorii au remis în instanţa de judecată 29 de cauze penale intentate pentru tortură, faţă de 23 de cauze deferite justiţiei în aceeaşi perioadă a anului trecut.
18.05.2017
19:30
28.02.2017
07:30
30.01.2015
12:01
17.07.2014
09:25
08.07.2014
10:16
01.07.2014
10:41
11.04.2014
11:12
07.04.2014
12:38
01.08.2013
12:33
29.04.2013
12:49
16.04.2013
10:25
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















