Stiri
Curtea de Apel Chișinău l-a achitat astăzi pe polițistul Radu Starinschi în cazul de tortură și rele tratamente aplicate lui Sergiu Crețu. Unul dintre judecători, Sergiu Furdui, a avut o opinie separată.
Contactat de Ziarul NAȚIONAL, Sergiu Crețu ne-a declarat că decizia instanței l-a lăsat fără cuvinte. ”Au existat mai multe decizii de judecată în cazuri de tortură legate de evenimentele din 7 aprilie. Torționarii au fost condamnați, cu suspendarea pedepsei, iar Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a decis într-un caz recent că pedeapsa cu suspendare este prea blândă. După toate acestea să achiți un torționar este o batjocură. Vom ataca cu recurs decizia la CSJ”, a mai spus Crețu.
Tânărul consideră că prin achitarea lui Starinschi se creează un precedent periculos, e mai ușor să pronunți după aceasta o decizie de achitare.
”Cazul de astăzi demonstrează că Guvernul doar mimează reformele în domeniul justiției”, a precizat Crețu.
Amintim că Sergiu Crețu a fost reținut de poliție pe 8 aprilie 2009, ziua. Acesta a fost luat de câțiva polițiști îmbrăcați în civil și urcat cu forța într-o mașină. Adus la Comisariatul de poliție, Sergiu a fost transportat de acolo cu ambulanța peste trei ore.
”După ce am fost bătut trei ore în biroul lui Starinschi, am fost dus în celulă, iar un polițist a spus că trebuie să cheme urgent ambulanța pentru că riscam să nu mai prind a doua zi. La spital am ajuns cu comoție cerebrală, fracturi multiple ale brațului. Și astăzi mai fac tratamente pentru cap, spate și rinichi. Mâna, după două operații chirurgicale, a fost restabilită”, ne-a explicat tânărul.
Dosarul 7 aprilie // Încă un polițist achitat
Social
16.04.2013
10:25
2364

Stiri relevante
25.11.2021
13:34
6736
Procurorul GENERAL interimar a dispus reluarea urmăririi PENALE în dosarul „7 aprilie 2009”, inclusiv prin prisma infracțiunilor de UZURPARE a puterii de stat. Ar fi vorba de „umbra” lui Plahotniuc
07.04.2021
14:37
4208
CONSTATARE // 7 aprilie 2009 versus 7 aprilie 2021: Voronin este bine-merci, Greceanîi - spicher, Dodon a fost șef de stat, Marian Lupu - președinte la Curtea de Conturi, iar „torționarii” Voicu și Corduneanu și azi sunt șefi în Poliție
07.04.2021
13:13
2765
OFICIAL // Cu ce s-au încheiat dosarele legate de evenimentele din 7 aprilie 2009: Doar două cauze penale mai sunt astăzi pe rolul instanțelor de judecată
18.05.2017
19:30
4033
CURAJ // Un băiat de liceu a fost DESHUMAT după 32 de ani. Se va testa dacă a fost otrăvit de Securitate
28.02.2017
07:30
2616
STUDIU // Știai că mersul la serviciu mai devreme de ora 10 dimineaţa este practic o formă de tortură modernă?
10.09.2015
13:55
3418
Un CONDAMNAT de la vânătoarea din Pădurea Domnească se vrea MEMBRU al unei comisii IMPORTANTE
02.06.2015
11:26
4029
Dosarul „7 aprilie” // Un procuror va fi DECORAT pentru „serviciu impecabil”
08.04.2015
19:31
3564
AJUTOR financiar de la Guvern pentru victimele evenimentelor din 7 aprilie 2009
08.04.2015
13:33
6022
SURSE // Ion Perju, în VILA unui CUMĂTRU
18.03.2015
11:58
4898
EXEMPLUL Kîrgîzstanului // A fost CONDAMNAT pe VIAȚĂ în dosarul „7 aprilie”
05.02.2015
09:54
4621
Prima CONDAMNARE în dosarul Pădurea Domnească
30.01.2015
12:01
2833
STUDIU // Numărul cazurilor de tortură este în DESCREȘTERE
25.11.2021
13:34
07.04.2021
14:37
07.04.2021
13:13
18.05.2017
19:30
28.02.2017
07:30
10.09.2015
13:55
02.06.2015
11:26
08.04.2015
19:31
08.04.2015
13:33
18.03.2015
11:58
05.02.2015
09:54
30.01.2015
12:01
Top stiri
03.11.2026
06:42
372
Armata SUA a lansat atacuri limitate asupra insulei Qeshm din Iran
03.11.2026
06:21
342
Kievul anunță 26 de morți după bombardarea unui centru de ajutor din Ucraina
03.11.2026
06:20
306
Alerte false cu amenințări nucleare, după piratarea aplicațiilor de urgență din Rusia și Ucraina
03.11.2026
04:03
459
Apple nu știe când va putea suplimenta stocurile de iPhone-uri pliabile
03.11.2026
03:39
484
Atacul rus asupra centrului de ajutor din Zaporojie s-a soldat cu 26 de morți. Zelenski acuză Moscova că spulberă speranțele păcii
03.11.2026
03:34
476
Witkoff anunță negocieri între Rusia și Ucraina la Abu Dhabi, pe 10 și 11 noiembrie
03.11.2026
03:22
420
MNF-U va desfășura în Polonia primul exercițiu militar de amploare
03.11.2026
03:01
483
Trump încearcă să-și mobilizeze susținătorii înaintea alegerilor decisive pentru Congres
03.11.2026
00:59
519
Trump spune că un acord cu Iranul „s-ar putea întâmpla”, iar prețurile petrolului scad
03.11.2026
00:58
477
Cel puțin cinci morți și mai mulți răniți în noi atacuri israeliene în Fâșia Gaza
02.11.2026
23:30
551
Recompense pentru cei care descoperă vulnerabilități în sistemele instituțiilor publice
02.11.2026
23:20
486
Germania: iPhone-urile parlamentarilor ar fi putut fi compromise cu spyware
02.11.2026
23:08
576
Nota OpenAI pentru potențialii candidați la președinția SUA: IA ar putea redefini contractul social
02.11.2026
22:50
470
Prognoza pentru 3–9 noiembrie: răcire și nopți aproape de îngheț
02.11.2026
22:33
495
Consultări pentru reguli mai clare și dezvoltarea întreprinderilor sociale în Moldova
02.11.2026
22:12
496
Noua anchetă privind moartea lui Jools va analiza activitatea sa pe rețelele sociale
02.11.2026
22:04
582
UE denunță atacuri cibernetice repetate asupra supermarketurilor din Europa
02.11.2026
21:58
592
Top telefoane și radiații: ce arată măsurătorile RAS
02.11.2026
21:15
579
Zbor Wizz Air spre Sofia, redirecționat la Budapesta după o alertă cu bombă și escortat de un Gripen
02.11.2026
20:39
537
Baterie externă în flăcări la bordul unui zbor British Airways: „Totul s-a întâmplat atât de repede”
02.11.2026
20:35
611
Cel puțin 18 morți într-un bombardament rusesc asupra unui sat din sud-estul Ucrainei
02.11.2026
19:56
749
ULTIMA ORĂ // Bătălia pentru Chișinău 2027: PAS o aruncă în luptă pe ministra Finanțelor, Victoria Belous, împotriva lui Ion Ceban
02.11.2026
19:33
584
Mojtaba Khamenei a acordat Guvernului puteri în negocierile cu SUA, anunță Pezeshkian
02.11.2026
19:08
533
Moldova și Regatul Unit își consolidează parteneriatul strategic și cooperarea pentru reintegrare
02.11.2026
19:00
573
La Londra, Moldova și Regatul Unit au discutat parteneriatul strategic și reintegrarea
02.11.2026
18:54
532
Reforma administrației locale, discutată cu reprezentanții autorităților locale
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
Actualitate
Parteneri
Stiri
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri